Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

Lansare Glonass (video)

Autor: 72

Pe data de 25 decembrie 2008 a avut loc o tripla lansare de la centrul spatial din Baikonur. Este vorba de lansarea unei rachete de tip Proton-M care a avut pe post de incarcatura 3 sateliti de tip Glonass-M (echivalentul rus al sistemului american GPS). Aceasta lansare face parte dintr-un program menit sa extinda sistemul rus, si urmeaza unei alte lansari din 25 septembrie cand alti trei sateliti de acelasi tip au fost injectati in orbita. Satelitii urmeaza sa devina operationali in maximum 45 de zile si au o durata de operare estimata la 7 ani. Toti trei vor face parte din planul orbital 1 si vor ocupa pozitiile 2, 3 si 8. Au dimensiuni de 2.4 m x 3.7 m si pana la 7.2 m pentru panourile solare desfacute si cantaresc 1480 kg.

Sistemul Glonass consta astazi in 20 sateliti, dintre care 17 sunt operationali, 2 sunt in stare de mentenanta si unul urmeaza sa fie retras. Pentru o acoperire completa a teritoriului Federatiei Ruse este nevoie de 18 sateliti functionali, iar pentru extinderea serviciilor la nivel global trebuie sa opereze 24 de sateliti. La capacitatea actuala a sistemului se acopera aproximativ 95% din teritoriul Federatiei Ruse si 83% global.

Sistemul Glonass a fost pus in functiune pentru prima data in septembrie 1993 cu un grup de 12 sateliti si a ajuns la numarul proiectat de 24 de sateliti pentru o acoperire globala, in decembrie 1995. Totusi datorita problemelor financiare din acea perioada si datorita lipsei unor noi investitii, o parte din sateliti au fost retrasi din activitate, fara a fi inlocuiti.

Sistemul consta din 3 planuri orbitale, separate la 120 de grade si satelitii din acelasi plan orbital separati la 45 de grade. Fiecare satelit efectueaza o orbita circulara la o inaltime de 19100 km si o inclinatie de 64.8 grade si are o perioada orbitala de 11 ore si 15 minute. Satelitii sunt identificati unic de asa numitul ‘slot number’ : primul plan orbital contine sloturile 1-8, al doilea sloturile 9-16 iar al treilea sloturile 17-24.

Rusia incearca astfel sa isi mentina independenta tehnologica in conditiile in care navigatia prin satelit este considerata un domeniu strategic atat pentru USA (sistemul GPS) cat si pentru EU (sistemul Galileo), iar acest lucru se poate observa si din evolutia bugetului alocat care a crescut de la 170 milioane de dolari in 2006 pana la 360 milioane de dolari in 2007, urmand sa beneficieze de alte 2.6 miliarde de dolari pentru atingerea unui numar de 30 de sateliti operationali in 2011.

Aceasta schimbare de conceptie a sistemului urmeaza unor studii efectuate in 2007, cand s-a decis modificarea numarului de sateliti de la 24 la 30- insemnand astfel 8 sateliti operationali plus 2 de rezerva pentru fiecare plan orbital. Noua generatie de sateliti Glonass-K care urmeaza sa fie lansati incepand cu 2010 beneficiaza de un design imbunatatit care ar trebui sa le mareasca perioada de operare (10 pana la 12 ani) si fiabilitatea, precum si de dimensiuni si greutate mai mica (750 kg) care ar permite inlocuirea lansatorului Proton-M cu Soyuz-2 (si aproape o injumatatire a costului de lansare).

Ambitiile Rusiei se vad si in numarul de lansari efectuate care a crescut de la 26 in 2007 la 27 in 2008 urmand sa ajunga pana la 39 in 2009. Totusi, foarte multe dintre aceste lansari sunt efectuate nu in nume propriu ci ca servicii pentru alte tari, iar in acelasi context trebuie amintita participatia ArianeSpace sau Eurockot/EADS.

Pe de alta parte actuala criza economica (si scaderea pretului international al petrolului) se estimeaza sa produca un deficit de 70 de miliarde de dolari in bugetul Rusiei, fapt ce ar putea sa afecteze direct investitiile tehnologice preconizate pentru 2009.

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger