Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

Sensul stiintei

Autor: 77

Oare ne putem imagina viata fara un telefon celular, fara internet, televizor, masina de spalat, automobil, avioane, etc.? Nu, toate acestea au ajuns sa ne marcheze viata, sa ne modeleze stilul de viata, modul in care lucram, sau unde si cum ne petrecem concediul. Tehnica ne usureaza traiul, dar in acelasi timp face ca perceperea lumii inconjuratoare sa devina tot mai complexa. Ne ofera totodata posibilitatea de a folosi un celular sau un calculator fara sa stim cum functioneaza acestea, avand nevoie doar un bagaj minim de cunostinte necesare folosirii lor. Nu mai este important pentru utilizator cate cunostinte sunt necesare pentru construirea unui celular sau calculator si nici cat timp a durat pana s-au perfectionat utilajele corespunzatoare fabricarii lor, ci doar faptul ca sunt folositoare.

Dar a reduce tehnica doar la ceva folositor diminueaza rolul pe care ea il are in societate si mai ales in stiinta si cultura. A transforma niste zacaminte intr-un calculator nu e doar ceva legat de folositor, ci poate fi asemanat unei opere de arta la fel cum un pictor reuseste sa compuna din cateva culori un tablou. Daca ne indreptam spre stiinta, rolul tehnicii se transforma imediat in cel de cercetare si-si pierde aproape complet rolul de a fi folositoare. Putem spune ca rolurile diferite ale tehnicii depind de complexitatea informatiilor implicate. Pentru omul de rand calculatorul este folosit pentru a scrie un e-mail, a citi un articol sau pentru a se juca, pentru omul de stiinta calculatorul a devenit o unealta importanta in descoperirea si observarea de noi fenomene. Stiinta este singura care foloseste tehnica la capacitatea ei maxima, deoarece fara stiinta tehnica n-ar exista. Pentru a sti in ce directie se intreapta tehnica si astfel influenta ei asupra vietii noastre trebuie sa cunoastem directia in care se indreapta stiinta.

Este greu sa ne dam seama cand anume a inceput stiinta sa devina un domeniu al cunoasterii asa cum este ea perceputa azi, dar putem spune cu siguranta ca ea izvoreste din filozofie. Filozofia este prima care pune bazele cunoasterii, iar fara o astfel de baza nu exista o cursivitate, un sistem de expunere a ideilor si astfel o explicatie. Pentru a-si forma o baza, filozofii greci au fost nevoiti sa caute si sa defineasca elementele care sa o compuna. Pentru un asemnea scop, filozofia greaca s-a ocupat de intrebarii fundamentale, cum ar fi: ce este omul?, ce este realul?, ce este ideea?, ce este miscarea?, etc. Punand intrebarile, filozofia a reusit sa-si formeze o baza, dar faptul ca azi continuam sa ne punem aceleasi intrebari sugereaza ca filozofia nu a reusit sa gaseasca raspunsurile absolute.

Dupa decaderea Greciei, filozofia romana preia mare parte din conceptele filozofiei grecesti reusind, prin unificarea cu religia, sa dea filozofiei o mai mare importanta in ce priveste explicarea realitatii. Inventia armei si a tunului a dus la diferente intre explicatia filozofica a miscarii ghiulelei si traiectoria reala a ghiulelei, adica ce se putea observa. Nevoia de a cunoaste miscarea reala a ghiulelei a condus la dezvoltarea unui nou mod de percepere a realitatii, diferit de cel oferit de filozofia de atunci. Deoarece nu se reusise in atata timp sa se gaseasca o definitie a miscarii s-a pus intrebarea daca nu ar mai bine sa se caute un mod de a descrie miscarea. Aceasta noua tendinta a triumfat la mijlocul secolului al 17-lea prin formarea mecanicii, adica a stiintei despre miscarea corpurilor.

Succesul mecanicii a indus treptat cercetari asemanatoare si in descrierea altor fenomene cum ar fi cele din optica, magnetism, chimie sau biologie. Prin perfectionarea tehnicilor matematice si a celor experimentale, descrierea observatiilor a inceput sa devina un domeniu tot mai activ, ajungandu-se in secolul al 19-lea nu doar la descrierea opticii si electromagnetismului, ci si a termodinamicii, tabelului lui Mendeleev sau a teoriei evolutioniste. In secolul al 20-lea descrierea realitatii a facut un pas mai departe reveland teoria relativitatii si a mecanicii cuantice. Azi, stiinta reuseste sa descrie nu doar din ce particule suntem alcatuiti sau ce forte actioneaza asupra noastra, ci ne ofera si informatii despre codul genetic sau chiar cum s-au petrecut primele momente ale universului. Cu toate aceste realizari timp de mai bine de 350 de ani de la succesul mecanicii, inca nu reusim sa raspundem la intrebarea: ce este miscarea? La fel, faptul ca este ora 7 dimineata si trebuie sa mergem la munca sau scoala sau ca afara sunt 25 de grade Celcius si putem merge la plaja nu ne spune nimic despre ce este timpul sau
temperatura.

Orice modelare si prelucrare a obiectelor reale necesita o cunoastere a acestora, dar oare cum de a putut stiinta sa produca tehnologia de azi daca nu poate defini lucrurile pe care le descrie? Raspunsul este faptul ca stiinta aduce cu sine un element nou fata de filozofie: constructivitatea. Incercarile oricarui filozof antic de a defini elementele de baza incepea prin intelegerea definitiilor predecesorilor sai, criticand inconvenientele ca apoi sa ajunga la o noua definitie. In stiinta insa, observatiile predecesorilor nu pot fi considerate gresite, ci ele servesc ca punct de pornire pentru noi observatii, care extind vechile rezultate sau adauga altele noi. Extinderea a permis ca procesul de descriere a realitatii sa poata fi impartit astfel incat sa poata fi realizat simultan de mai multi cercetatori. Aceasta impreuna cu posibilitatea de adaugare de noi elemente observatiilor precedente, a dus la formarea teoriilor care se dezvolta constructiv. Asadar, putem spune ca filozofia este rezultatul muncii unui singur om, pe cand stiinta este rezultatul muncii unui colectiv de oameni.

Sofisticarea experime ntelor a dus la o prelucrare mai usoara a elementelor naturii nu si la o aprofundare a ceea ce reprezinta acestea, ceea ce pare sa puna in contrast stiinta cu filozofia. Filozofia este domeniul cunoasterii apriorice, a lucrurilor absolute, pe cand stiinta, datorita laturii ei observationale, este aposteriorica, adica descriptiva. Dar nu este atunci absurd sa asteptam de la stiinta sa ne raspunda la intrebarea ce este miscarea? Absurdul nu consta in faptul ca stiinta n-ar putea sa ne spuna ce este miscare, ci in faptul ca raspunsului este de tip filozofic, deoarece numai in filozofie se poate da un raspuns absolut. Stiinta prin constructivitatea ei nu se poate da decat un raspuns intermediar. Pentru a intelege ce reprezinta “intermediar” sa ne gandim la faptrul ca insanatosirea unui bolnav depinde de stadiul in care se afla cercetarea medicala.

Noutatea in fata careia ne aduce stiinta este ca trebuie sa ne bazam pe rezultate intermediare si nu, ca in filozofie, doar pe concepte absolut, lucru evident in relativitate si mecanica cuantica unde o privire de ansamblu nu mai este posibila din perspectiva filozofica—in relativitate s-a renuntat la notiunea de spatiu si timp absolut, iar in mecanica cuantica la determinismul clasic de cauza-efect. Asadar, stiinta aduce cu sine nu doar un mod de a descrie lumea, ci si un mod de cunoastere a lumii. Chiar daca stiinta isi are radacinile in filozofie, ea a devenit intre timp un domeniu de cunoastere de sine statator si poate oferi raspunsuri fara a mai fi nevoita sa se intoarca la filozofie. Sarcina stiintei ramane asadar de a afla modul in care se poate cunoaste realitatea dintr-o noua perspectiva diferita de cea filozofica.

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger