Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita
Newton_apple_tree

Despre natura forței gravitaționale

Crivoi Dumitru

Newton_apple_tree

In secolul al IV-lea î.H. se concretizeazã principalele direcții – întemeiate atãt pe raționamente cãt şi pe observații- cãtre care vor evolua cercetãrile şi concluziile filozofiei Greciei antice asupra unui Univers încã insuficient fundamentat ştiințific. Potrivit lui Aristotel, la realizarea cunoaşterii sunt necesare observarea, reflecția, cãt şi experimentul. Daca egiptenii excelau în apreciere activitãților practice (mesteşug) filozofia greacã anticã nu punea mare preț pe experiment. Dupã parerea mea exista şi o explicație logicã a acestui fapt; era greu de acceptat de filozofii antici extrapolarea la scara Universului a rezultatelor experimentelor efectuate pe Pamãnt (“lumea sublunara” a lui Aristotel). Graitoare în acest sens este  definiția datã “gravitației” corpurilor din Univers de cãtre Aristotel. Mai întãi, trebuie amintit faptul cã, Aristotel admite inerția corpurilor în repaus; în consecințã, mişcarea corpurilor/”sferelor fixe” din Univers nu poate fi conceputã decãt pe baza unui “prim motor” imobil şi imaterial.

Revenind la conceptul de ”gravitație” amintim ca aceastã stare/însuşire era legatã intrisec de viteza corpului din Univers  şi nu de “cãderea’/mişcarea corpurilor/sferelor cãtre ‘locul” natural -apã, aer, pamãnt, foc- “din lumea sublunara” a lui Aristotel. Se pare cã, prin traducerea în latinã (Lucretius) a operei lui Aristotel conceptul de“gravitație” al lui Aristotel, îsi pierde din esența sa (ca proprietate/mãrime  ce creşte odata cu viteza corpului la care se referã). Mai mult de atãt, apare  ideea “indusã’ cã gravitația ar fi , în esențã, o “ponderare” a corpului ce cade pe Pãmãnt, respectiv, “lumea sublunarã” aristotelicã. Acesta este un exemplu, care confirmã justețea poziției filozofilor antici care nu prețuiau experimentul în “parametrii de stare” caracteristici “lumii sublunare”; extrapolarea concluziilor rezultate din experimentul efectuat în condițiile de interacțiune “pãmãntene” la scara tuturor corpurilor din Univers ar fi condus la concluzii neadevãrate. Ion Filipon (c.490-c.566) comenteazã opera lui Aristotel, ocazie cu care neagã teoria proporționalitãții vitezei cu “greutatea” (nu, “gravitația”  aristotelianã) corpului în “cãdere” liberã cãtre “locul natural”.

Totodatã, dezvoltã conținutul noțiunii care se va numi “impetus”, anticipãnd, astfel, ideea de “inerție”. Isaac Newton (1642-1722) avea cunoştințã de cele trei legi empirice ale lui Kepler, ca şi de legile lui Galileo Galilei referitoare la mişcarea corpurilor (în condițiile de) pe Pãmãnt. Potrivit lui Kepler planetele se mişcã pe elipse, pe cãnd Galileo susținea cã se mişcã pe cercuri. Pentru Kepler, planetele erau puse în mişcare de “spițe” de forțã care pleacã radial de la un Soare care se roteşte, dar legea inerției a lui Galileo Galilei afirmã cã mişcarea circularã se perpetueazã de la sine. Contribuind şi el la confuzie, Descartes enunțase o lege a inerției conform cãreia corpurile tind sã-şi pãstreze o mişcare în linie dreaptã. Pentru Descartes, planetele sunt menținute pe traiectoriile lor curbate de vîrtejuri care existã peste tot într-un eter cosmic. Newton a putut sã preia acest de date disparate şi de adevãruri parțiale şi sã gãseascã un set unitar de legi care explicau “corect” mişcarea atãt a corpurilor cereşti  cãt şi a celor de pe Pamãnt.

Galileo avusese o idee asemãnãtoare atunci cãnd şi-a dat seama cã, dacã ar înțelege de ce cad obiectele spre Pãmãnt, atunci ar înțelege şi ce anume menține Luna pe orbitã (Salviati, în Dialog despre cele douã sisteme principale ale lumii). Natura forţei gravitaţionale a rămas o problemă deschisă, aşa cum a lăsat-o Newton, care îşi încheie monumentala sa lucrare Principia, astfel:  ,, Până acum am expus fenomenele cerurilor şi ale mării noastre, dar încă nu am dat cauza gravitaţiei. Această forţă se naşte dintr-un spirit (cauză n.n.) oarecare ce pătrunde până în centrul Soarelui şi al planetelor… Dar până acum nu am putut încă afla cauza acestor proprietăţi ale gravitaţiei şi nu imaginez ipoteze (hypotheses non fingo!)… deoarece nici nu avem material experimental suficient prin care trebuie determinate precis şi arătate legile acţiunilor acestui spirit”. Pe măsura acumulării de materiale experimentale, oamenii de ştiinţă au căpătat posibilitatea de a încerca explicarea cauzelor gravitaţiei. O direcţie majoră în acest sens o constituie încercarea de a explica forţele gravitaţionale ca un rezultat al diferenţei de sarcină dintre diferitele particule elementare.

Lorentz a întrevăzut posibilitatea de a unifica natura celor două interacţiuni şi a realizat efectiv o încercare de mari proporţii în acest sens. În mod concret Lorentz  consideră că forţele gravitaţionale sunt datorate unei uşoare diferenţe între forţa de respingere dintre două particule cu sarcini de acelaşi semn şi forţa de atracţie dintre două particule cu sarcini de aceeaşi mărime, dar de semne contrarii. În acelaşi sens al identificării celor două forţe fundamentale au fost formulate permanent, de la Lorentz până în zilele noastre, multe opinii şi au fost aduse  multe argumente experimentale. Între 1900 şi1908 N. Sutherland a elaborat o serie de lucrări care demonstrează că câmpul gravitaţional trebuie să acţioneze conform teoriei electromagnetice a lui Lorentz. La aceeaşi concluzie ajunge Schuster în 1912.  Argumente specifice şi puncte de vedere similare sunt exprimate în lucrările  lui H. A. Wilson (1923), H. Angenheister (1925 şi P.M.S. Blackett (1947-1956). Mai pot fi citate încă multe lucrări dedicate acestui scop de a evidenţia natura electrică a forţelor gravitaţionale, printre altele întreaga serie de lucrări ale lui W.F.G. Swan  elaborate în perioada 1927-1961, lucrările lui D.W.Sciama [196, 197[, V.C.A.Ferraro ş.a. În România, teoria gravitovortexului propusă de I.N.Popescu (1982) lărgeşte sfera de cuprindere a actualei teorii a gravitaţiei (prin includerea unei forţe suplimentare de natură electrică) fără a-şi propune în mod explicit să explice ,, adevărata” cauză a gravitaţiei.

Teoria (electro)convergentei/divergenței corpurilor naturale din Univers (D. Crivoi, Convergența şi divergența materiei, ed. Performantica, Iasi, 2007) lãrgeşte la rãndul sãu sfera de cuprindere a actualei teorii a gravitaţiei, prin includerea matricelor entropice ale corpului natural în analiza/realizarea interacțiunii cu mediul/corpul de influențã preponderentã. Prezenta formelor de mişcare a materiei conjugate este criteriul definitoriu pentru stabilirea naturii interacțiunii dintre corpurile naturale din Univers (gravitațonale/nucleare/slabe/electrice).

Teoria electricităţii (deşi a fost scutită de incertitudinile şi disputele mai mult sau mai puţin filozofice care au marcat teoria gravitaţiei la sfârşitul secolului al XIX-lea) a trebuit să facă faţă, totuşi, unor numeroase stări de criză determinate de noile rezultate a unor experimente din ce în ce mai precise şi mai specifice, care au impus reevaluări majore ale vechilor reprezentări şi elaborarea a fel de fel de mecanisme specifice inventate special pentru ,,salvarea fenomenelor”. Prin acumularea rapidă a unor asemenea mecanisme specifice salvatoare, care cu timpul au constituit un eşafodaj pestriţ şi în mare măsură incoerent, teoria electricităţii a ajuns curând într-un adevărat impas. Aşa cum precizeaza I.N.Popescu (Gravitația, 1982), ieşirea din acest impas s-a făcut pe o cale pe cât de originală, pe atât de semnificativă: s-a renunţat anume la orice explicare cauzală, figurativă, a fenomenelor, creându-se un formalism matematic detaşat de orice reprezentare fizică concretă, care operează la scară largă cu metodele statistice şi probabilistice. Această direcţie modernă de dezvoltare a teoriei electricităţii a ajuns în zilele noastre într-un nou impas major, fiind net depăşită de rezultatele experimentale de ne interpretat din domeniul micro şi macrocosmosului. Astfel s-a ajuns în situaţia ca din ce în ce mai mulţi cercetători să fie puşi în situaţia, (similară lui Maurice Allais, Should the law of gravitationbe reconsideration? Aero/Space Engineering, September,Octomber, November, 1959), să reclame reconsiderarea legilor gravitaţie, în special, şi a legilor fizicii micro şi macrocosmosului, în general.

Universul observabil este rezultatul (electro)convergenţei/divergenţei (matricelor entropice ale) corpurilor masice. Conform paradigmei (electro)convergentei/divergentei corpul natural masic este produsul interacţiunii corpurilor (ne)masice în mişcare. Corpurile masice masive din Univers sunt înglobate în  matrice entropice spaţiale şi care constituie interfaţa de interactiune a acestora cu mediul universal. Universul  mecanic (Newton) şi chiar cel de lumină (Einştein) devin parte al Universului  de comunicare (informaţional). Realitatea fizica a lumii este complexã şi greu de descifrat. (Electro)convergenta/divergenta corpurilor naturale din Univers este noua paradigmã care, prin asocierea “continuum”-ului (matricea entropica) la “discret” (corpul natural propriu –zis), unificã actualele douã direcții/paradigme de cercetare  ( democratiana/”discret”-ul, respectiv, platoneana/”continuum”-ul).

dumitru
M-am nãscut în 1953 în Voineşti/Iaşi. In 1984 am absolvit Academia Tehnicã Militarã (facultatea de armament şi rachete) din Bucureşti. Anterior, în 1975, am absolvit şcoala de ofițeri de artilerie din Sibiu. Am obtinut titlul de doctor la Universitatea tehnica “Gh. Asachi”, Iaşi (conducator stiintific, prof. dr. ing. V. Belousov). Cãrti publicate : "Creaţia tehnică în domeniul propulsiei rachetelor", 2002; "Hazardul seismic", 2004; "Electroconvergenţa Pământului (Experimentul Allais-experiment crucial)", 2005; "Convergenţa şi divergenţa materiei/ Partea I-Electroconvergenţa corpurilor natural din Univers", 2007. Premii: Medalia de Aur la Salonul Internaţ. de Invenţii "Ecoinvent" (Iaşi, 2007); Medalia de bronz la Salonul de Inventica, Chişnãu, 2008. Email: crivoidumitru@yahoo.com;
dumitru

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger