Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

„Omul care isi confunda sotia cu o palarie”, de Oliver Sacks

„Omul care isi confunda sotia cu o palarie”(„The Man Who Mistook His Wife for a Hat”) de Oliver Sacks, a aparut in 1985. In 2004 ea a fost tradusa si la Editura Humanitas, Bucuresti. Autorul este cunoscut ca scenaristul celebrului film „Awakenings”, in care a jucat Robin Williams si Robert De Niro. Oliver Sacks este […]



„Omul care isi confunda sotia cu o palarie”(„The Man Who Mistook His Wife for a Hat”) de Oliver Sacks, a aparut in 1985. In 2004 ea a fost tradusa si la Editura Humanitas, Bucuresti.
Autorul este cunoscut ca scenaristul celebrului film „Awakenings”, in care a jucat Robin Williams si Robert De Niro. Oliver Sacks este un neurologist, care a scris carti foarte populare despre pacientii sai.

„Barbatul care si-a confundat nevasta cu o palarie” este, ca si celelalte carti, o colectie de cazuri patologice rarisime. Se pot intalni in ea oameni care si-au pierdut memoria , capacitatea de perceptie spatiala, simtul echilibrului, sau autisti savanti. Cartea este impartita pe capitole scurte, fiecare capitol tratand un caz. Ca atare, ea este usor de citit, si foarte antrenanta.
Trebuie spus de la inceput ca, desi cartea trateaza cazuri patologice, ea este relevanta pentru noi, cei care ne consideram „normali”. Caci toata aceasta colectie de oameni „anormali”, ne ajuta in final sa ne intelegem mai bine pe noi, oamenii „normali”. Toti cei lipsiti de o parte din creier, cu o alta parte nefunctionala, handicapati mental sau fizic, suntem in parte noi, atunci cand alegem sa nu ne folosim tot ceea ce ne-a daruit natura. Mai important insa, lipsa sau avaria unei parti din creierul nostru, ne ajuta sa intelegem functionarea modulara a creierului, si astfel sa avem o imagine mai clara cum functionam noi.
Iata acum cateva cazuri care mi-au astras atentia.

„Omul care isi confunda sotia cu o palarie”: un profesor de muzica care, spre batranete, pierduse capacitatea de a identifica corect si rapid unele (nu toate) obiecte. Pasajul care da si titlul cartii este momentul in care el s-a intors sa-si ia palaria, pe care a confundat-o cu capul sotiei, si pe care a vrut sa si-o puna efectiv pe cap! Un alt moment este cel in care priveste o manusa, descrie forma si posibilele functiuni ale sale, dar nu recunoaste ca e vorba de o manusa! Cauzele acestui comportament au fost necunoscute.

„Marinarul pierdut”: un fost soldat care si-a pierdut abilitatea de a forma memorii noi, in urma celui de-al doilea razboi mondial. Cu toate ca stie bine ce a facut inainte de razboi, acum nu mai stie ce a facut cu cinci minute inainte, si are in consecinta probleme grave nu numai de supravietuire, dar si de identitate. Oliver Sacks incearca aici sa intareasca un punct de vedere destul de raspandit, care spune ca identitatea noastra este data de memorii. Cu alte cuvinte, noi suntem memoriile. Sau, cum spunea un alt psiholog, noi nu simtim si traim in prezentul fiecarei clipe, ci de fapt analizam memoriile deja inregistrate ale unor evenimente trecute. Acestea pot fi cu cateva milisecunde inainte, dar sunt trecute, si deci fac parte din memorie, fie ea cea scurta. Este aceasta analiza a memoriei inregistrate, trecute, cea care ne da sentimentul de constiinta si traire a prezentului.

„Doamna care si-a pierdut corpul”: o doamna care si-a pierdut simtul propriilor organe, ca de exemplu mana. Ea nu este insa paralizata. Astfel, daca se uita intr-o oglinda, isi poate misca mana, dar nu si-o simte odata ce nu se uita la ea. Ea si-a pierdut unul din simturi, care in engleza se numeste „proprioception”. Ce e mai interesant, inainte de a-si pierde acest simt, a avut un vis premonitoriu, in care simtea ca lucrurile ii cad din mana. Faptul acesta s-a intamplat efectiv in zilele urmatoare.

„Omul care cadea din pat”: cazul unui individ care se dadea jos noaptea din pat, plangandu-se ca sub plapuma mai este un picior strain! Piciorul era, desigur, al lui…. El insa il simtea mai degraba ca piciorul unui alte persoane atasat la corpul lui!

” Membre fantoma”: cateva cazuri in care pacientii care au un membru amputat (piciorul de exemplu), inca il mai simt, sau au chiar dureri in el. Imaginati-va, sa ai dureri intr-un picior pe care nu-l mai ai… Sa ai scarpinaturi in piciorul amputat, si sa nu te poti scarpina! Cazurile acestea sunt cunoscute in literatura de specialitate.

„Stai drept!”: un pacient care nu mai statea drept, pentru ca avea simtul echilibrului afectat. In final insa, a descoperit ca isi poate corecta pozitia odata ce priveste rama de sus a ochelarilor, si ii vede inclinarea fata de mediul inconjurator!

” O problema de identitate”: un pacient care uita din nou foarte repede, si care trebuia sa reconstruiasca situatia in care se afla din putinele date care le avea. Astfel, nu e de mirare ca el lua persoanele din jur ca alte personaje, mereu altele, si chiar isi redefinea si propria identitate. Daca identitatea noastra este data de memorie, nu e de mirare. Nu e de mirare nici faptul ca el da mereu alte nume si identitati persoanelor din jur, caci fenomenul este asemanator celui din somn: creierul incearca sa extraga informatia din tot ceea ce primeste, fie cat de putin. De aceea avem vise ciudate, pentru ca asta este tot ce a putut scoate creierul din semnalele senzoriale care au mai ajuns la cortex in timpul somnului.

„Viziunile lui Hildegard”: aici Oliver Sacks da exemplu de pacienti care au avut viziuni religioase. Multi dintre ei, spune el, au vazut stele care cad din cer. Acestea insa ar putea sa fi fost defecte ale sistemului vizual.

„Biblioteca umblatoare”: un pacient retardat, de 60 de ani, care avea Parkinson si nu se mai putea intretine singur. Desi retardat, batranul cunostea din memorie sute de piese de Bach. El face parte deci din acea categorie a „retardatilor savanti”. Batranul nu isi gasise locul in pensiune, insa odata ce a mers la biserica, viata lui a inceput dramatic sa se schimbe in bine.

„Gemenii”: cazul special al unor gemeni „autisti savanti”. Cazul acesta mi-a placut cel mai mult, si am sa insist putin asupra lui.
Astfel, gemenii sunt autisti si retardati, incapabili sa se intretina singuri. Cu toate acestea ei poseda remarcabile capabilitati matematice. Printre altele, ei pot numara instantaneu cate chibrite se afla imprastiate pe jos. Intr-o intimplare in care Oliver Sacks a fost prezent personal, o cutie de chibrite este rasturnata, iar cei doi gemeni spun instantaneu: 111. Oliver Sacks numara chibriturile, si constanta ca ei avusesera dreptate. Intr-un alt exercitiu, gemenii sunt in stare sa recunoasca numerele prime, fara nici un fel de ajutor, numai din gand. Numerele au la inceput 8 cifre, apoi 9, 10, pentru ca in final sa aiba 20 de cifre!

Daca sunt adevarate, cazurile acestea sunt dovezi vii ale faptului ca creierul nostru este capabil de a gandi intr-o alta maniera. Ganditi-va ca inca nu avem nici un software efectiv care sa factorize rapid numerele, adica sa il descompuna in produs de numar primi. Factorizarea este cruciala, caci se pare ca cine e in stare sa factorizeze rapid numerele poate sparge securitatea multor situri de internet. Daca insa creierul celor doi gemeni poate realiza aceasta, sau numaratoare rapida, inseamna ca si creierul nostru are ascuns in el un potential urias. Oare cum va arata omenirea odata ce aceste capabilitati vor iesi la iveala?
Din pacate, unii cercetatori au inceput sa se indoiasca de sinceritatea lui Oliver Sacks. Un astfel de cercetator, profesorul Yamaguchi se poate gasi aici. Acesta a pornit de la faptul simplu ca exista nenumarate numere prime de 10 cifre, cam 10/ln(10). Cum Oliver Sacks pretindea ca in crusul experientelor avea o carte cu toate numerele prima de zece cifre, profesorul Yamaguchi a calculat cat de mare trebuie sa fie acea carte pentru ca sa contina acele numere prime. Rezultatul lui este ca o astfel de carte ar fi mult prea mare decat o carte obisnuita, si deci Oliver Sacks probabil exagereaza, daca nu chiar minte.
Aceasta observatie pertinenta pune o umbra de indoiala asupra capacitatii gemenilor de a identifica numere prime foarte largi. Mie personal imi lasa acel gust amar al intamplarilor paranormale care nu mi s-au dovedit niciodata pana acum paranormale… De fiecare data apare ceva care pune la indoiala veridicitatea.

„Omul care isi confunda sotia cu o palarie” („The Man Who Mistook His Wife for a Hat”) a fost publicata in limba engleza la Editura Touchstone, in 1985 si a fost tradusa la Editura Humanitas, Bucuresti, in 2005.

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger