Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

„Cognitive neuroscience” o carte de M.S. Gazzaniga – partea I


Titlul cartii s-ar putea traduce prin „neurostiintele cognitiei”, adica mecanismele neuronale ce fac posibile procesele mentale: memoria, emotia, limbajul etc. Pentru mine este o noua calatorie de la creier (brain) catre minte (mind). Din pacate, este o calatorie in care am senzatia ca am trecut doar de prima statie de autobuz…

Nu este vina cartii, desigur, care de altfel este foarte informativa si interesanta, este stadiul cunoasterii actuale ale proceselor din creier: unul de inceput. M-am apucat de studiul cartii sperand ca, dupa ce voi parcurge cele aproape 700 de pagini in doua coloane, voi intelege cine sunt, ma voi putea identifica intre semnalele electrice ale neuronilor mei, sa vad cum este posibil ca eu sa percep lumea din jurul meu, sa ma pot misca in ea, sau sa ii simt durerile. Am aflat insa din carte cat de putin cunoastem astazi despre aceste procese.

Desi stim cum arata semalele electrice ale neuronilor, nu am decodificat limbajul dintre ei: daca ascultam un neuron cum se descarca cu o anumita frecventa, nu putem spune ce „mesaj” trimite el mai departe. Mai mult, nu am reusit decat vag sa organizam cei aproximativ o suta de miliarde de neuroni pe grupuri functionale; care ce face, cu cine comunica, care este informatia trimisa. De aceea suntem inca departe de a rezolva „problema simpla” a constiintei (denumire data de David Chalmers), adica de a reconstrui functional masinaria creierului.

Am ramas surprins sa vad cum cartea evita, pe cat posibil, problemele mari ale filozofiei congnitiei: constiinta (faptul ca exista ceva in creierul nostru care are o perceptie subiectiva), eu-l (acel „ceva”) sau qualia (faptul ca perceptiile acelui „ceva” se „simt”, nu simple transferuri de informatii). In schimb cartea vorbeste despre „goal oriented behaviour” (o comportare care sa satisfaca un scop), despre „social brain” (partile din creier care interpreteaza semnalele primite de la confratii nostri, ca locul spre care se uita etc.) sau despre „atentie”, capacitatea creierului de a procesa informatia asociatia unor evenimente anume si de a lua apoi decizii.

Am realizat apoi ca neurostiintele au aceeasi metoda ca si fizica: ele pleaca cu niste elemente discrete apriori (un fel de „atomi” ai cunoasterii), care sunt neuronii (in fizica ar fi particulele vazute ca niste bile). Incetul cu incetul, de jos in sus, neurostiintele reconstruiesc functionarea creierului pe baza acelor elemente discrete. In aceasta constructie proprietatile elementelor se pot modifica, dupa cum si in fizica notiunea de „bila” este inlocuita mai tarziu cu cea de pachet de energie. Neuronii ajung sa fie de mai multe tipuri, interactiunea dintre ei ajunge sa fie modelata de functia pe care o indeplinesc, etc. Dupa cum insa in fizica nu pornim de la problema ontologica a filozofiei (de ce exista materie, cum poate avea ea „proprietati”), tot asa nici neurostiintele nu isi bat capul cu probleme filozofiei constiintei (cum se poate sa simtim, dualitatea materie-spirit etc.).

Neurostiintele presupun pentru inceput ca creierul nostru este o masina si ca putem intelege functionarea aceastei masina disecand componetele ei. Avantajul este ca procedura este obiectiva, este metoda stiintei in forma ei pura. Dezavantajul este ca descoperim ca nu am ajuns, folosind aceasta metoda „batraneasca” nici pana la genunchiul broastei in intelegerea acelor lucruri care ne intereseaza cu adevarat: cum se poate sa existe in creier o constructie ceva care percepe unitar lumea din jurul sau, cum se poate ca aceast entitate sa aiba senzatii subiective, etc.

Cam atata cu critica. In continuare am sa conspectez, ca un elev constiincios, lucrurile care mi-au atras atentia din fiecare capitol. N-o sa termin in seara asta sau in urmatoarea, o sa mai adaug un articol sau doua. Inutil sa spun, lista este personala, sarind lucruri care poate pe altii i-ar interesa, si invers.

1. Istorie

Creierul este impartit astazi in vreo 50 de zone specifice. O zona are in principiu una sau mai multe functii bine-definite (procesare limbaj, vizualizare, etc.). Acum suntem la stadiul in care putem identifica o parte din functiile acestor zone.

2. Mecanisme celulare

Schizofrenia este un exemplu de cum creierul (brain) influenteaza procesele mentale (mintea). Este un contra-argument al dualismului creier-minte, pentru ca, daca primul influenteaza pe al doilea, inseamna ca exista un canal de comunicatie intre ele, deci cele doua nu sunt complet separate (am pus cateva cuvinte si de la altii).

Un neuron are multe mii de dendride si un axon. Dar si axonul are mai multe terminale, ceea ce face foarte dificil de urmarit fluxul de informatie, caci ea se distribuie rapid in mai multe directii.

Neuronii cu morfologii similare au tendinta sa se afle in aceeasi parte a creierului si sa aiba functii similare.

Celulele glia sunt de 10 ori mai numeroase ce neuronii. Ele sunt responsabile de „mielin”-izarea axonilor, sau de „blood-brain barrier”. Pentru ca au grasime, apar albe in poze. Ajuta la transmiterea semnalelor pin nodurile Ranvier. Scleroza multipla este o boala care distruge „mielina” din jurul axonilor si reduce viteza de transmitere a informatiei. E important, de exemplu in mecanismul automat de mentinere a pozitiei verticale, care se bazeaza pe feedback in timp real.

Neuronii pot crea semnale electrice denumite potentiale de actiunea („action potential”), ce seamana, intr-un fel (dar numai intr-un fel…) cu condensatorii ce se descarca. In prima faza, neuronii devin condesatori incarcati electric datorita „motorului” Na-K ce functioneaza cu combustibilul ATP. Acesta arunca ioni pozitivi de Na(+) afara din celula si ioni pozitivi de K(+) in celula. Totusi, pentru ca peretele celulei este mai poros pentru ionii de K(+), acestia difuzeaza partial la loc, in asa fel incat in afara celulei ramane un excess de Na(+). In rest, neuronul devine un condensator incarcat cu un potential de 70mV. Se spune despre el ca e polarizat.

Descarcarea electrica a unui neuron este generata de semnale electrice ce provin de la alti neuroni (prin intermediul dendritelor acestora, care ii ating membrana) si se propaga de-a lungul axonului catre alti neuroni, generand astfel un potential de actiune.

Forma potentialului de actiune se explica printr-un proces complex in membrana celulei, unde rolul principal in joaca „voltage-gated ion channels”: la prezenta unui potential electric generat de o zona invecinata a neuronului, se deschid canalele de ioni de Na(+), care depolarizeaza local membrana neuronului. Pentru ca acest mecanism are un timp de intarzaiere („refractory period”), potentialul electric al membranei isi schimba local chiar semnul. Dupa cateva milisecunde situatia revine la normal.

Sinapsa este conexiunea dintre dendrita unui neuron (de unde vine semnalul) si membrana neuronului receptor. Desi exista sinapse ce functioneaza electric, majoritatea functioneaza chimic. Aici dendrita elibereaza neurotransmitatori in sinapsa. Acestia sunt receptati de molecule specializate din membrana celulei receptoare, care functioneaza ca niste porti, deschizand la comanda canalele de Na(+) si depolarizand local neuronul. Exista si mecanisme de amplificare, in care un singur neurotransmitator receptat genreaza mai multe proteine G care, la randul lor, deschid mai multe canale de ioni Na(+).

Sunt mai multe de 100 de tipuri de nurotransmitatori. Cele largi (peptidele) sunt generate in centrul neuronului, asezate in saculete, si transportate efectiv de-a lungul axonului de-a lungul microtubililor, prin intermediul unor motoare ce functioneaza cu ATP. O adevarata uzina!

Unii neurotransmitatori mici sunt generati de zone speciale din creier si trimisi peste tot, sa moduleze global functionarea creierului. De exemplu, dopamina este generata de o zona mica din creier denumita „substantia nigra” si apoi trimisa peste tot in cortex. La fel si serotonina, care este generata de „raphe nucleus”.

Deoarece s-a aratat ca depresia este corelata cu nivele scazute de serotonina, doctorii folosesc medicamente (ca „monamine oxidase”) care previn distrugerea naturala a moleculelor de serotonina (ce are loc in procesul natural de „curatire” al neuronului), permitand astfel ca ele sa fie folosite mai eficient. De notat problema fundamentala a filozofiei: daca nivelul de serotonina modifica starea psihica (generand depresie) atunci avem un exemplu de „body over mind”, adica de un proces fizic (concentratia de serotonina din creier) care influenteaza un proces psihic si metal (sunt depresiv). „Body over mind” apare simplu si la generarea unei dureri, insa nu aici se plang filozofii. Ei sunt fascinati de exemplul depresiei, pentru ca aici se asteapta ca starea psihica sa poata fi controlata de individ („free will”). Tine mai mult de bagajul de asteptari. Daca cineva se loveste la picior si il doare, il intelegem, daca insa ii scade concentratia de serotonina din cauza unui defect si apoi se simte depresiv, nu il intelegem („de ce sa fie depresiv, nu are tot ce ii trebuie?”).

Mai exista si legatura dintre nivelul de dopamina si schizofrenia.

Sinapsele electrice, fara neurotransmitatori, sunt mai rapide. Dezavantajul este ca actiunea lor nu poate fi modulata (cum este in mod normal de neurotransmitatori). Avem practic diode si nu tranzistori.

P.S Nu am gasit aici, insa descarcarea neuronilor ale loc prin pulsuri de potentiale de actiune. Amplitudinea pulsului este aceeasi, doar frecventa se schimba. De aceea se presupune ca informatia este codata de frecventa pulsurilor potentialelor de actiune, desi nu se stie precis codul (ce inseamna o frecventa mare intr-un cotext particular, este durere sau placere?).

3. Anatomia creierului

Un lucru care mi-a lipsit cand am citit cartea a fost un program gratis care sa imi sectioneze 3D creierul  Sunt doua lucruri confuze. Primul este ca cortexul (partea de exterior a fiecarei emisefere) se indinde si in partea de interior a creierului, acolo unde emisferele aproape se ating. Al doilea lucru sunt structurile subcorticale, ce se afla in interiorul unei emisfere. E greu de imaginat localizarea lor.

Materia gri = neuroni, materia alba = axoni. Axonii sunt grupati in fibre, care pot avea pana la un metru lungime si contine zeci de mii de axoni! Interesant, asa cum se arata mai tarziu in lobotomie, fibrele de axoni pot fi taiate efectiv, fara a provoca rani mortale. Creierul functioneaza mai departe, atata doar ca informatia nu mai circula pe acele fibre, de unde comportari neobisnuite ale acelor pacienti (din nou, „body over mind”).

Grosimea cortexului este in medie de doar 3 mm.

Fluidul cerebro-spinal permite creierului sa pluteasca, preluan si din socuri. Are nsite camere mari in centrul creierului.

Creierul nu are receptori de durere (de aceea inca nu se stie ce ne doare la migrene…). Cand apesi pe cortex nu doare nimic, in schimb se creeaza artificial descarcari electrice si pacientul simte cate ceva. Mai nou se genereaza stimulari electrice prin electrozi lipiti pe suprafata cortexului. Daca zona de stimulare este o portiune anume din cortexul senzorial, pacientul spune ca simte o parte anume a corpului (homunculus).

Hipotalamusul impreuna cu glanda pituara controleaza sistemul endocrin (elibereaza multi dintre hormoni).

„Brain stem” controleaza respiratia si chiar starile de somn sau vigilenta. De aceea, deterioarea „brain stem” poate fi fatala, pe cand cea locala a cortexului de cele mai multe ori are consecinte minore.

Sistemul nervos autonom: parasimpatetic (relaxeaza, bataile inimii scad) si simpatetic („fight or flight” – lupta sau fugi, bataile inimii cresc, pupilele se dilata, etc.)

Creierul foloseste 20% din sange, desi are doar 2% din masa corpului. Cea mai mare parte nu este folosita pentru a genera oxigen si glucoza neuronilor, ci pentru a indeparta resturile ramane in urma proceselor neuronale active, ca de exemplu resturile din sinapse odata ce transmisia semnalului a avut loc.

Partea asociativa este 90% de creier in om si 10% in pisica. Combinand asta si cu faptul ca creierul pisicii este mult mai mic ca al omului, rezulta ca pisicile nu au dezvoltata capacitatea de a descoperi relatii ascunse intre fenomenele din jur, pe cand creierul omului are.

Un concept interesant: somatopy. Aici neuronii care raspund la atingerea degetului mijlociu sunt asezati pe cortex langa neuronii care raspund la atingerea degetului aratator si asa mai departe. Prespunerea este ca partile adiacente ale corpului lucreaza des impreuna, deci e mai bine ca si neuronii asociati lor sa fie vecini pe cortex. Daca un deget este amputat, neuronii atasati lui incep sa raspunda la semnalele electrice de la degetul vecin ramas intact. Atunci creierul este un loc dinamic in care pot avea loc schimbari (plasticitatea creierului). Schimbarile nu sunt date de noi neuroni care ar creste, ci in principal de reconectarea neuronilor din regiuni diferite (oare cresc fizic axonii ca sa ajunga in alte regiuni?, da, zice mai tarziu). Exemplul celebru al lui Ramachandran cu pacientul pe care il durea mana amputata odata ce era atins pe fata. Asta pentru ca neuronii de la fata si cei de la mana sunt adiacenti, si neuronii asociati mainii amputate au preluat inputurile de la fata intacta. De notat o chestie subtila, in aceea ca „body image” ramane acelasi, adica creierul asociaza in continuare semnalele ce vin de la neuronii asociati inainte mainii chiar mainii din corp, desi acestia primesc acum semnale de la fata (durerea „phantom limb”). Ce determina „body image”? De ce mai exista reprezentari subconstiente ale membrului amputat, reprezentari care sunt inca asociate cu acesti neuroni? Poti avea acelasi efect in neuronii „de dragoste”, de „sens in viata”, adica cei asociati proceselor mentale superioare? In cazul asta ai fi pe imediat indragostit odata ce se scarpini pe fata 

Platicitatea creierului este un aspect nou, care trece dincolo de memoria obisnuita. Astfel, este dovedit ca antrenamentul schimba reprezentarile corticale, in asa fel incat sa favorizeze achizitia de informatie si „skills”. O poza cu o parte din cortexul motor (care controleaza miscarea) arata cum numarul de neuroni activi la o actiune motoare creste dupa 8 saptamani de antrenament a unui deget: mai multi neuroni sunt acum ocupati sa coordineze mai precis miscarea degetului. De unde orbii ajung sa auda mai bine. Sau „idiotii savanti” ajung sa dezvolte capacitati extraordinare (asta vine mai tarziu in carte).

4. Metodele stiintelor neuronale cognitive

Vor sa studieze activitatile mentale ca o problema de procesare a informatiei in creier (cum ziceam in introducere, nu e vorba de qualia sau alte lucruri filozofice)

Citim rapid identificand lungimea cuvintelor si vizualizand doar prima si ultima litera! (exemplu de text).

Memoria altereaza procesarea de informatie, care si asa numai liniara nu e.

O chestie fundamentala: extragem multiple reprezentari din aceeasi informatie ce vine de la stimuli. Apoi reprezentarile pot fi procesate mai departe separat. De exemplu, cand citim un text se activeaza mai intai reprezentarile fizice (cat de mare e textul, ce litere sunt) apoi cele fonetice (cum s-ar auzi) si apoi reprezentarile categoriale (ce limba e, e verb sau subiect, etc.).

Operatiile mentale nu sunt mult diferite de cele ale computerului: exista un input si un output, desi cred ca observatia aceasta este potrivita doar structurile majore ale creierului, nu si neuronilor, care lucreaza paralel la nivel microscopic si primesc multiple inputuri creand multiple outputuri. Si la nivel macroscopic exista paralelism: cand citim o lista de cuvinte reprezentari diferite ale intregului cuvand sau ale literelor separate sunt procesate in paralel.

Exemplul simplu al unei insecte modelate printr-o masina. Putem avea feedback de la lumina care merge diferential la roti, cu plus sau minus. Masina merge in directie diferita daca avem plus sau minus. Concluzia: diferite conectii („wiring”) generaza comportari foarte diferite ale sistemului („behaviour”). In acest caz nu suntem neuronii din creier, ci suntem conexiunile dintre neuroni….

Doua metode moderne, dar graoznice, in animale, care se folosesc pe scala larga in cercetare. Prima este distrugerea intentionata a unei parti din creier a animalului, pentru a vedea defectul in comportare. In felul asta se testeaza direct functiile diverselor parti din creier. Cel mai eficient facute pe maimute. A doua metoda este introducerea de electrozi direct in creierul animalului si inregistrarea activitatii neuronilor dintr-o locatie anume (trenurile de pulsuri). A doua metoda se face si in pacienti cu epilepsie, pentru ca ei primesc cateodata electrozi pentru a controla atacurile de epilepsia. Cercetatorii cauta acei neuronic are sunt corelati cu procesele mentale superioare (emotii, scopuri, etc.)

De obicei, un neuron raspunde doar la o anumita parte din informatia procesata, mai bine zis la componentele informatiei: directie, viteza, loc, culoare, etc. A devenit clar ca, cu neuronii, informatia agregata este mai mult decat suma informatiei componentelor: functia unei zone este inteleasa mai bine daca se cauta corelatiile intre „pattern”-urile pulsurilor de neuroni in subcomponentele zonei, decat data se analizeaza un singur neuron reprezentativ.

Retinotopic map: neuroni adianceti proceseaza informatii din zone adiacente ale retinei. E valabil si la audio, unde zonele care proceseaza frecvente apropiate (4KHz si 5KHz sa zicem) sunt vecine si in spatiu (in cortex).

Leziunile induse in creierul animalului pot fi si chimice. Iarasi: „body over mind”: aspectele de comportare („behaviour”) au puternice componente genetice.

Manipulari genetice in animale: se elimina („knockoput”) gene la inceput (cand e blastocist?, nu gasesc cand). Apio animalului ii lipseste o parte din creier… Dupa care se verifica functia lipsa.

CT-scan este un X-Ray din multe directii, pentru a crea o imagine 3D. Apoi MRI detecteaza densitatea de protoni, care e mai mare in neuroni decat in exoni (gray matter vs. White matter). Toate sunt doar imagini statice.

„Diffusion tensor imaging”: o metoda MRI noua, care targeteaza atomii de apa. E masoara nu numai densitatea moleculelor de apa, dar si directia de miscare a acestora (luand doua imagini succesive si vazand in ce directie s-au deplasat moleculele de apa). Cum transportul de apa are loc in neuron de-a lungul axonilor, ea vizualizeaza harta conectivitatii: de unde pleaca si unde ajung fibrele de axoni („white matter”).

Angiografia este metoda prin care se injecteaza un marker in sange si apoi se vizualizeaza X-Ray: vasele se sange din creier se vad foarte bine in contrast.

„Stroke” (accident vascular cerebral): la inceput ai arterioscleroza (grasime se aduna pe peretii vaselor de sange din inima). O astfel de bucata („embolus”) se rupe si ajunge intreaga in creier, unde blocheaza o arterie. Tesuturile din aval de artera nu mai primesc sange si se atrofiaza. Gravitatea depinde de zona: daca e aproape de brain stem persoana poate muri, daca este in cortex, isi pierde constiinta si, dupa ce isi revine, are unele functii anormale. O variatie („ischemia”) este atunci cand bucata („embolus”) blocheaza arteria si aceasta se sparge, inundand tesuturile din jur (efectul e asociat de obicei unei tensiuni arteriale ridicate). Ai si „cerebral arteriosclerosis”, adica grasimea creste direct in vasele de sange ale creierului. Ai si tumori cancerigene in creier.

Exemplu de tumoare care a schimbat personalitarea pacientului. Recent, a fost la stiri cazul unui pacient pedofil caruia i s-a detectat o tumoare. Dupa ce tumoarea a fost extirpata, pacientul a revenit la normal numai ca tumoarea a crescut la loc si din nou s-au activat simptomele psihice: „body over mind” (sau „brain over mind”).

Epilepsia este datorata unei „seizure”, o descarcare necontrolata, sincrona, a mai multor zone de neuroni. In EEG se vede ca un semnal de aplitudine mare. Conduce la pierderea constiintei. Pentru a nu se transmite „seizure” in cealalta emisfera, s-a practicat la un moment dat „callosotomy”, adica taierea corpului callosum, un manunchi gros de fibre (axoni) care leaga cele doua emisfere.

Leziuni virtuale: TMS (transcranial magnetic stimulation). Puna in dreptul cortexului motor, genereaza miscarea degetului. Senzatia este bizara, subiectii raportand ca miscarea este involuntara.

ERP („event related potential”): o tehnica in care semnalul EEG este masurat cand pacientul vede ceva (o poza de groaza de exemplu). Are i forma specifica. Din pacate, un singur semnal ERP este ascuns in zgomot, de aceea trebuie mediate semnalele de la multe astfel de instante (sute), pentru a avea incredere ca ceea ce vedem este ERP si nu zgomot. Semnalul EEG este generat de axonii lungi (perpendiculari pe cortex) care sunt un fel de dipoli eficienti (datorita lungimii mari si sarcinilor care se separa, pozitiv catre neuron si negativ catre capatul axonului). MEG (magnetic) este capabil de a detecta curentii paraleli cu suprafata cortexului

Diferenta dintre oxygenul consumat cand neuronul este activ si inactiv este mica: gomot de fond in fMRI.

PET (positron emission tomography): se injecteaza in sange un tracer (radioactiv). Acesta emite pozitroni care, intalnind un electron din jur, se anihileaza si emite doi fotoni gamma in directii opuse. Masina poate decide de unde vin fotonii, pentru care are un detector de raze gamma. Pentru ca tracerul se afla in sange, se primeste mai mult semnal de unde este mai mult sange, deci din zonele neuronale care proceseaza mai mult semnal. Rezolutie slaba, de 2-3 mm.

fMRI este MRI axat pe molecula de hemoglobina, care are sau nu oxigen. Acolo unde se consuma mult sange semnalul este mai mare, pentru ca vine mai mult sange acolo sa fie consumat. Sangele are o intarzaiere de 6-10 secunde fata de procesul neuronal care genereaza nevoia de oxigen. Exemplul a doua zone din creier cand pacientul urmareste miscarea unor puncte pe ecran. O zona este activata de cate ori se uita la puncte iar o alta numai cand punctele se misca! Rezolutie spatiala buna.

5. Senzatii si perceptii

Exemplul hamburgerului colorat in roz, care nu ni se pare apetisant (integrarea informatiei si folosirea ei).

Talamusul este un intermediar intre semnalele de la senzori (ca sunetul) si cortexul senzorial. Exceptie face mirosul, care are un trecut mai antic (de aceea ne aducem asa de bine aminte mirosurile copilariei).

Diferenta de faza intre sunetul perceput de cele doua urechi este folosita de uliu pentru a se orienta catre prada. Interesant este mecanismul implementat in creier. Aici exista niste grupuri de neuroni asezati liniari, in asa fel incat semnalul sa fie intarzaiat cu diverse valori. Acolo unde semnalul intarzaiat de la o ureche este in faza cu semnalul de la cealalta ureche vor fi activati neuronii circuitului de coincidenta, si deci se afla diferenta de faza a sunetului dintre cele doua urechi.

Campul vizual din stanga este proiectat (de ambii ochi) in emisfera dreapta, si invers.

Cortexul vizual este specializat in detectia marginilor imaginii, contrastului. Informatia este folosita apoi la construirea si identificarea formei obiectului. Cheia detectie marginilor este o cosntructie de doua tipuri de neuroni care poate fi implementata usor in Matlab. Primul tip este inhibitor al doilea amplificator. Daca lumina nu cade, nu se genereaza semnal. Daca lumina cade pe ambele, atunci neuronii inhibitori inhibeaza semnalul de la neuronii amplificatori si iar nu e semnal. Daca insa lumina cade doar pe neuronii amplificatori (o margine alb-negru din fotografia la care ne uitam) atunci semnalul pleaca mai departe: avem o detectie de margine.

Unele iluzii optice au o explicatie partiala in termeni de „leakage” a semnalului neuronal dintr-o regiune intr-alta. Daca ajunge in neuronii care raporteaza miscare, atunci o sa vedem miscare, desi aceasta nu exista in imagine.

Akinetopsia: perceptia miscarii ca o serie de snapshots consecutive, dar statice. Se datoreaza unor leziuni bilaterale in „middle temporal gyrus” (trebuie sa fie in ambele emisfere, de aceea conditia este rara).

Blindsight: perceptia fara cortez vizual. Pacientii orbi prezic corect miscarea obiectelor din fata desi nu le vad. Este o noua dovada ca informatia este sparta de creier in unitati informationale de baza. Pacientul este orb pentru ca cortexul vizual nu functioneaza. Cu toate acestea, informatia initiala a fost deja sparta in bucati, iar o astfel de bucata (directia miscarii) a fost trimisa mai departe intact. Restul informatiilor s-a pierdut in cortexul vizual „damaged”.

Spune ca culorile nu exista fara forma. O provocare filozofica. Asa sa fie?

Integrarea informatiilor de la mai multi senzori: citirea buzelor atunci cand vrem sa intelegem mai bine ce spune interlocutorul.

Synesthesia: senzatii amestecate. Cuvinte care au gust, cifre care au culoare (desi ele sunt prezentate alb-negru). Consistente de-a lungul timpului, desi difera de la un pacient la altul. Nu se stie cum se amesteca informatia de la sezori si unde, insa se presupune sa se amesteca pe undeva prin creier.

La pacientii nevazatori s-a observat o activare a neuronilor din cortexul vizual la senzatii tactile. Nu se stie inca mecanismul ce face asta posibil.

Partea a doua a acestui rezumat se gaseste aici

cristipresura
M-am născut în 1971 și am urmat studiile facultăților de electrotehnică și fizică. Am lucrat la Institutul de Fizică Atomică iar în 2002 am obținut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde am caracterizat proprietățile optice ale sistemelor corelate de electroni, colaborând cu Anthony J Leggett, membru al comisiei de doctorat și laureat al premiului Nobel în fizică 2003. Am publicat în reviste de specialitate ca Physical Review Letters și Science. În prezent sunt cercetător la compania Philips, Olanda unde, împreună cu echipa mea, am inventat și introdus pe piață primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. Sunt membru al asociației cercetătorilor români Ad Astra și fondator al asociației Știință pentru Toți.
cristipresura
Eindhoven (Olanda)

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger