Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

Aplicarea algoritmului Altshuler de rezolvare a problemelor creative (ARIZ) la găsirea soluţiilor optime pentru propulsia rachetelor/aparatelor de zbor

   Aplicarea algoritmului Altshuler de rezolvare a problemelor creative (ARIZ) la găsirea soluţiilor optime pentru propulsia rachetelor/aparatelor de zbor

Crivoi D. Dumitru

1. Analiza problemei

1.1.a Consemnarea condiţiilor de bază ale problemei de căutare fără termeni specializaţi, sub forma:

– Sistemele de propulsie chimice şi inclusive cele neconvenţionale ale rachetelor/aparatelor de zbor nu folosesc interacţiunile cu mediul conform formelor de mişcare a materiei conjugate (mecanice, termice, electrice, magnetice)  pentru îmbunătăţirea parametrilor tracţiunii;

Este necesar ca prin modificări minime la sistemul de propulsie să se se realizeze condiţii de interacţiune cu mediul al jetului de reacţie (şi al corpului rachetei) conform formelor de mişcare a materiei conjugate din mediul şi fluidul de lucru.

Fig. 1. Motor racheta chimic cu ajutaj convergent divergent

1.2.a. Evidenţierea perechii conflictuale: piesă şi sculă. Prin piesă se înţelege elementul care trebuie prelucrat (executat, deplasat, modificat, îmbunătăţit, apărat faţă de acţiuni nocive, depistat, măsurat, etc.). prin sculă se înţelege elementul cu care piesa se află în interacţiune directă (freză, burghiu, lama plugului sau chiar o porţiune a mediului ambiant).

                                                                                                                                                                                                                                                                                         Tabelul 1.

1. Reacţiuni dăunătoare  Folosirea unui combustibil cu o rezervă de energie chimică mare (A) duce la obţinerea unei energii termice mari (B). Temperatura mare de ardere (mai mari de 3000oC) duce la apariţia fenomenului de disociere chimică a produselor arderii (ionizare termică) care este un proces endoterm, factor negativ care duce la micşorarea energiei disponibile rămase (energie termică), care urmează a fi transformată în energie cinetică a particulelor fluidului. Trebuie anulată acţiunea dăunătoare în condiţiile în care nu se foloseşte un dispozitiv de răcire care complică constructiv motorul rachetă.
2. Acţiune conjugate  Folosirea unui combustibil cu putere calorică mai mare  duce la creşterea temperaturii (A )în camera de ardere are se regăseşte în creşterea tracţiunii (B) dar este dăunătoare rezistenţei pereţilor camerei . Trebuie eliminată acţiunea dăunătoare
3.  Acţiune disjunctive  Acţiunea pozitivă a  creşterii  temperaturii -A- asupra diversificării formelor mişcării materiei  din fluidul de lucru -B- nu se valorifică total prin interacţiunile din  ajutaj şi mediu –C – realizate  de B. Trebuie asigurată acţiunea  ajutajului (şi mediului) – C- asupra gazului de ardere -B- fără modificarea acţiunii  temperaturii- A- asupra gazelor de ardere –B-
4.  Acţiune incompletăSau inacţiune  Ajutajul Laval (A) realizează forţa de reacţie utilizând numai  interacţiunile  corespunzătoare formelor de mişcare  termică şi mecanică ale  gazului de ardere  (B) şi  exclude interacţiunile de natură electrică  corespunzătoare ionizării termice (endoterm) a produselor arderii ce are loc la temperaturi mari (T >3000oC). Trebuie  construit un nou dispozitiv de evacuare sau modificat ajutajul convergent divergent astfel încât  să se asigure pe lângă interacţiunile de natură mecanico-entropice şi interacţiuni de natură electrică care să contribuie la creşterea forţei de reacţie şi să compenseze din pierderele energetice datorate ionizarii.
5 Acţiune incompletă În fluidul de lucru şi mediul de propulsie sunt prezente forme de mişcare a materiei (mecanice, termice, chimice, electrice, magnetice, etc.), A, conjugate dar interacţiunile din dispozitivul de evacuare şi din mediul , B, al fluidului de lucru nu sunt complet folosite pentru îmbunătăţirea parametrilor de mişcare ( forţei de tracţiune ).

1.3.a. Elaborarea schemelor grafice ale contradicţiilor tehnice ale sistemului, folosind tabelul 1. [16].

A●                    ● B                                      A ●                       ● B

X●                                                                         X●                       ● C

Din analiza puncţelor 1.1-1.3 a se constată neconcordanţe în formularea generală a problemei; se elimină aceste neconcordanţe consemnând numai problematica specifică motoarelor rachetă cu combustibil chimic (care cuprinde problema de creaţie specifică tuturor sistemelor de propulsie şi anume realizarea interacţiunilor cu mediul de propulsie).

Tabelul 2

1. Reacţiuni dăunătoare Acţionează favorabil asupra lui B (săgeata continuă) dar , odată cu aceasta, continuu sau episodic, apare o reacţie dăunătoare (săgeata întreruptă). Trebuie eliminată reacţia dăunătoare.
2. Acţiune conjugată Acţiunea favorabilă a lui A asupra lui B este însoţită de o acţiune secundară dăunătoare.
3. Acţiune conjugată Acţiunea favorabilă a lui A asupra unei părţi, B1, este însoţită de o acţiune dăunătoare asupra unei a doua părţi, B2. Trebuie eliminată acţiunea dăunătoare.
4. Acţiune conjugată Acţiunea favorabilă a lui A asupra lui B este însoţită de o acţiune dăunătoare asupra lui C (A, B, şi C constituind o sistemă). Trebuie eliminată acţiunea dăunătoare.
5. Acţiune conjugată Acţiunea favorabilă a lui A asupra lui B este însoţită de o acţiune nefavorabilă a lui A asupra lui A. Trebuie eliminată acţiunea nefavorabilă.
6. Acţiune disjunctivă Acţiunea favorabilă a lui A asupra lui B nu se poate produce simultan cu acţiunea favorabilă a lui C asupra lui B (de exemplu: suprapunera prelucrării cu măsurarea mecanică). Trebuie asigurată acţiunea lui C asupra lui B fără modificarea acţiunii lui A asupra lui B.
7. Acţiune incompletă sau inacţiune Asigură o acţiune asupra lui B dar sunt necesaredouă acţiuni egale sau A nu acţioneazădeloc asupra lui B. Uneori A nu este cunoscut: trebuie modificat B. Trebuie asigurată acţiunea asupra lui B cu ajutorul unui A cât mai simplu.
8. Lipsa de informaţii Lipsesc informaţiile (săgeată ondulată întreruptă) despre A, B sau despre interacţiunea acestora. Trebuie obţinută informaţia necesară.
9. Acţiune nereglabilă A acţionează asupra lui B fără posibilitate de reglare (de exemplu, constant) dar trebuie o acţiune reglabilă. Trebuie transformaztă acţiunea A asupra lui B, dintr-o acţiune nereglabilă într-o acţiune reglabilă

1.1.b.Consemnarea condiţiilor de bază ale problemei de căutare fără termeni specializaţi, sub forma:

Energia motorului racheta are la baza procesul de transformare a energiei chimice a combustibului in energiei termica a produselor de ardere.

În general motorul rachetă chimic (cu ajutaj Laval), fig. 1, poate fi considerat un sistem în care gazul rezultat în urma arderii este caracterizat (având în vedere ponderea lor în obţinerea propulsiei) prin două grade de libertate internă şi anume: termică şi mecanică.

La temperaturi înalte (3000 OC), produsele de ardere se disociază ( şi chiar apare procesul de ionizare termică) ceea ce înseamnă că în caracterizarea gazului intervine încă un grad de libertate internă, de natură electric, fig. 2.. Ionizarea şi disocierea produselor de ardere sunt procese endoterme astfel că performanţele motorului termic şi ale motorului rachetă cu combustibil chimic solid sunt limitate de apariţia acestor fenomene.

Dispozitivul de evacuare convergent-divergent al motorului chimic permite numai realizarea unor interacţiuni mecanice (de presiune) şi termice (entropice) ale gazelor de ardere excluzând interacţiunile (interne şi cu mediul) electrice, magnetice, chimice, etc.corespunzătoare formelor de mişcare din fluidul de lucru. Din punctul de vedere al mişcării rachetei aceste interacţiune se reflectă în forţa de reacţie (tracţiune) a motorului rachetă. S-ar putea echipa dispozitivul de evacuare cu subansamble care să asigure aceste interacţiuni electrice, dar s-ar complica sistemul de propulsive.

Fig. 2. Graficul cu variatia energiei disponibile din camera de ardere functie de temperatura de de disociatie/ionizare termica a fluidului de lucru.

Sistema tehnică (ajutajul convergent – divergent) se compune din secţiunea de intrare, partea convergentă, secţiunea critică, partea divergentă şi secţiunea de ieşire, fig.1.

– CT1 (prima contradicţie tehnică): dacă ajutajul este prevăzut cu accelerator de particule electric (magnetic) apare intercţiunea electrică (creşte tracţiunea) dar se complică sistema (creşte greutatea, etc.);

– CT2 – (a doua contradicţie tehnică): dacă ajutajul nu are accelerator de particule electric (magnetic) sistema este simplă dar nu apare interacţiunea electrică (magnetică) şi în consecinţă tracţiunea nu creşte.

Este necesar ca prin schimbări minime în sistemă să se evite scăderea tracţiunii (să se obţină interacţiuni electrice ale fluidului ejectat), fig.1.

Este necesară o revizuire psihologică a noţiunilor folosite. Ar trebui eliminată noţiunea de ajutaj- blocantă din punct de vedere psihologic- printr-un termen care să reflecte funcţia de bază a acestuia- de exemplu ,,convertor energetic”, ,,element de interfaţă” , ,,element de interacţiune”- care poate fi o construcţie nu numaidecât solidă, ci şi de natură lichidă, gazoasă sau plasmatică.

1.2.b. Evidenţierea perechilor conflictuale (vezi Tabelul 1.)

Piesa – fluidul de lucru caracterizat de existenţa formelor de mişcare a materiei mecanice, termice, electrice.

Scula -dispozitivul de evacuare convergent -divergent care realizează numai interacţiuni de natură mecano-entropice excluzând interacţiunile de natură electrică, favorabile creşterii tracţiunii.

1.3.Schemele grafice ale contradicţiilor tehnice:

  1. CT2: Nu există accelerator electric (fig. 3)
  2. (CT1: Există accelerator electric (fig. 4)

A .                               . B                               A .                               . B

Fig. 3                                                              Fig. 4

1.4. Alegerea dintre schemele conflictuale de (contradicţii) pe aceea care asigură în mai mare măsură funcţia sistemului MRCS (ajutajului Laval).

Se alege contradicţia CT2: Sistema este simplă, dar lipsesc interacţiunile electrice (cu pierderi la tracţiune)

1.5. Intensificarea conflictului (contradicţiei) prin specificarea stărilor limită ale elementelor

Produsele de ardere consumă toată energia termică din sistem pentru ionizare iar în ,,convertorul energetic” (ajutaj)   nu au loc nici una din interacţiunile corespunzătoare formelor de mişcăre a materiei din camera de ardere (mecanică, termică, electrică, chimică).

1.6. Formularea modelului problemei specificând: perechea conflictuală, conflictul amplificat ce trebuie să realizeze elementul X introdus pentru rezolvare.

Perechea conflictuală :   gazul complet ionizat   şi lipsa ,,convertorului energetic” (elementului de interacţiune) necesar interacţiunii electrice.

Energia combustibilului se consumă toată pentru ionizarea completă a produselor de ardere iar ,,convertorul energetic” nu permite realizarea interacţiunilor de natură electrică a produselor arderii combustibilului.

Trebuie găsit un element (fenomen) X, parte ,, convertorului” care păstrând funcţiile ajutajului Laval, realizează, la ejecţie, condiţii de interacţiune electrică a fluidului de lucru care să compenseze din pierderile datorate ionizării termice.

1.7. Verificarea posibilităţii aplicării sistemului de standarde pentru rezolvarea modelului problemei (vezi Anexa nr. 5)

– pentru exemplificarea completă a algoritmului ARPC, în scop didactic, se parcurg în continuare toate etapele, deşi aplicarea standardelor poate duce direct la rezultat.

Partea a – II –a.

  1. Analiza modelului problemei

Scopul de bază al celei de a doua părţi a ARPC este evidenţierea resurselor spaţiale, de timp, de substanţă şi de câmp utilizabile şi cuprinde 3 etape.

2.1. Determinarea zonei operaţionale

Zona operaţională: spaţiul din ajutaj (convergent- secţiune critică-divergent) şi cel din jurul motorului rachetei (mediul de propulsie).

2.2. Timpul operativ T1 –timpul dintre începutul arderii (ionizării) şi sfârşitul arderii (ionizării) combustibilului (produselor arderii) care se poate aproxima că este egal şi simultan cu durata de ejecţie aa fluidului de lucru;

2.3. Determinarea resurselor de substanţă şi de subcâmp ale sistemului tehnic, ale mediului şi ale piesei şi elaborarea listei de resurse subcâmp:

  1. Resurse subcâmp interioare sistemului de propulsie (MRCC):

-formele de mişcare a materiei chimică, electrică, magnetică, din camera de     ardere; energia chimică a particulelor de substanţă nearsă din camera de ardere ce se vor evacua odată cu produsele de ardere; campul termic al gazelor arse;  câmpul de presiune; campul electric (magnetic) al ionilor, electronilor şi al produselor disociate;

  1. Resurse subcâmp exterioare sistemului de propulsie (MRCC):

-impulsul particulelor de fluid ejectate; particulele de gaz (vidul) din mediul de propulsie; câmpul termic al gazelor arse;  câmpul de presiune din jurul rachetei; formele de mişcare a materiei (chimică, termică, mecanică, electrică, magnetică, etc) ale fluidului ejectat; formele de mişcare a materiei (chimică, termică, mecanică, electrică, magnetică, etc)   a particulelor din mediu;  particulelor de substanţă nearsă evacuată din camera de ardere;  energia rezultată în urma procesului de recombinare a produselor disociate;  campul electrostatic rezultat în urma frecării jetului cu aerul din atmosferă;

  1. Resurse suprasistemice (vezi Anexa nr. 6)
  2. câmpuri planetare: electrostatic (dintre suprafaţa planetară şi centura de radiaţie exterioarăexterioară);câmpurile electromagnetice Po, Ps, Pv; (vezi Anexa nr. 6); – câmpul termic; câmpul baric- câmpul aeroelectric cu :      – ionii atmosferici, dipăoli moleculari, substanţe-câmp aeroelectric propriu-zis (dintre ionosferă şi suprafaţa   terestră); câmpul radiaţiilor electromagnetice nepenetrante cu: radiaţii herţiene,  radiaţii luminoase;  câmpul radiaţiilor corpusculare penetrante cu: radiaţii ultraviolete,   radiaţii gamma; câmpul radiaţiilor corpusculare penetrante cu: primare,(nuclee de atomi de mare energie); secundarea (miuoni, pioni, etc.); campul gravitational.
  1. Determinarea obiectivului ideal (imaginii ideale) a soluţiei şi a contradicţiei fizice

3.1. Formularea obiectivului ideal şi al contradicţiei

Elementul X , în timpul operativ, fără a complica constructiv MRCC (motorul rachetă cu combustibil chimic solid) şi fără să antreneze fenomene dăunătoare:

– utilizează ionii (produsele de ardere, plasma) rezultaţi în urma procesului de ionizare termică a produselor arderii pentru a obţine, în timpul operaţional, interacţiuni (chimice, electrice, mecanice, etc) cu mediul de propulsie care să compenseze din pierderile datorate disocierii;

-realizează acele interacţiuni cu mediul de propulsie corespunzător formelor de mişcare a materiei din interiorul MRCS (mecanică, termică, chimică, electrică, etc.) care să permită compensarea pierderilor datorate disocierii.

Scăderea randamentului motorului în urma ionizării (acţiune negativă) se asociază cu posibilitatea adaptării dispozitivului de evacuare pentru a realiza interacţiuni de natură electrică care duc la accelerarea ionilor (acţiune pozitivă); introducerea acţiunii pozitive (accelerarea ionilor) determină complicarea sistemului (adăugarea de noi elemente constructive).

3.2. Amplificarea formulării imaginii ideale a soluţiei- printr-un atribut suplimentar

-elementul X se înlocuieşte prin ,,strat de aer”;

-limitarea la utilizarea numai a resurselor interne şi externe ,,subcâmp”.

3.3. Formularea contradicţiei la nivel macro, prin contradicţie fizică se înţeleg atributele contrare ale stării fizice ale zonei operatiy.

Stratul de aer în zona operativă (dispozitiv de evacuare, mediu) în timpul operaţional trebuie umplut (înconjurat) cu substanţă izolantă (solidă) pentru a păstra şi accelera fluidul de lucru şi nu trebuie umplut (înconjurat) cu substanţă izolantă pentru a permite interacţiunea cu mediul a fluidului de lucru.

Se interzice introducerea în sistem a unor noi câmpuri şi substanţe;

3.4. Formularea contradicţiei fizice la nivel micro.

Stratul de aer în zona operativă este umplut cu particule legate între ele pentru a permite arderea combustibilului şi accelerarea produselor de ardere şi nu trebuie umplut cu particule legate între ele care să împiedice interacţiunea fluidului de lucru cu mediul conform formelor de mişcare conjugate a materiei.

3.5. Formularea rezultatului final ideal. independent structură permiabilă şi nepermiabilă (solidă)

Zona operativă , în timpul operaţional,T1, trebuie să se asigure independent structură permiabilă şi nepermiabilă (solidă) – la scară macro şi particule legate şi nelegate – la scară micro.

3.6.Verificarea posibilităţii aplicării sistemului de standarde.Clasa 3. – Trecerea la suprasistemă şi la micronivel, 3.1.Trecerea la sisteme şi polisisteme, 3.1.1. – Realizarea bisistemelor şi polisistemelor. În scop didacţic, se continuă aplicarea algoritmului. Este evidentă aplicarea directă a standardului ( vezi Anexa nr. 1):

  1. Mobilizarea şi utilizarea resurselor câmp substanţă

După ce în etapa precedentă s-au stabilit resursele de subcâmp utilizabile fără plată, etapa a –4-a cuprinde operaţii necesare pentru amplificarea acestora prin realizarea unor resurse subcâmp foarte ieftine ca urmare a unor modificări minime a resurselor existente. În această etapă se continuă trecerea de la o problemă la răspuns pe baze fizice. Fiecare tip de particule trebuie să îndeplinească o funcţie determinate:

-gazele ejectate să mărească presiunea exterioară ce se aplică pe ajutaj ( să crească forţa de tracţiune prin redistribuirea presiunii pe suprafaţa exterioară a rachetei;

-gazele ejectate să-şi creeze condiţii pentru producerea unor reacţii endoterme în sistem şi în afara sistemului (particulele de combustibil nears , gazele disociate din sistem, particulele din mediu);

– gazele ejectate să-şi creeze condiţii (dezechilibre energetice spaţiale) pentru producerea unor transferuri energetice şi de substanţe din mediu în sistem (mişcări de transport) care să sporească parametrii ce contribuie la mărirea forţei de reacţie ( debitul, viteza , repartiţia presiunii);

-particulele încărcate (plasma) trebuie grupate, la ejecţie, astfel încât să poată realiza câmpuri electrice precis localizate şi orientate astfel încât să poată interacţiona cu particulele (electrice, paramagnetice, etc.) din mediul de propulsive;

4.1 Aplicarea metodei ,,omuleţilor”-nu este cazul.

4.2. Folosirea ,,pasului înapoi” faţă de obiectivul idealizat.

-Soluţia ideală presupune existenţa unui „convertor” energetic”(fără a complica sistema) care să permită interacţiuni ale gazului de ardere ionizat în interiorul sistemului cât şi cu mediul conform formelor de mişcare ale materiei din camera de ardere (mecanică, termică , chimică, electrică) şi care să se regăsească în realizarea forţei de propulsie..

-Pas înapoi- folosirea unui dispozitiv de evacuare solid, constructiv diferit de cel tip Laval, care să folosească aceleaşi principii de realizare a interacţiunilor termice şi mecanice interne( până la faza de ejecţie , de atingere a vitezei sonice în secţiunea critică) iar secţiunea critică să configureze fluidul ejectat în mediul sub formă de pânză continuă şi nu sub formă de venă.

4.3. Analiza posibilităţii amestecului de substanţă

– pentru ardere completă a produselor de reacţie ejectate se poate folosi aerul din atmosferă;

– pentru creşterea debitului (masei de aer recirculate în zona de ejecţie) se poate introduce în sistem aer (particule) din mediul de propulsive

4.4. Analiza posibilităţii rezolvării problemei prin înlocuirea resurselor de substanţă existente prin vid sau printr-un amestec vid-substanţă.

-menţinerea unei presiuni joase (vidare) în zona secţiunii de ieşire a ajutajului ar favoriza ejecţia gazelor din motorul rachetă;

-realizarea unei zone depresionare în partea dinapoi a ajutajului crează condiţii pentru introducerea în zona de ejecţie a particulelor mediului de propulsie şi totodată răcirea sistemului;

4.5. Analiza posibilităţii rezolvării problemei prin folosirea derivatelor din resursele de substanţă (sau amestecului acestora cu vidul).

-existenţa unei zone depresionare ( vidate) în spatele dispozitivului de ejectie creează condiţii optime de temperatură pentru realizarea unor reacţii de recombinare a produselor de ardere disociate; recombinarea elementelor disociate este favorizată de realizarea unor temperaturi şi presiuni joase (vidare).

4.6. Analiza posibilităţii rezolvării problemei prin introducerea în locul substanţei a câmpului electric sau prin interacţiunea a două câmpuri electrice

-crearea unui câmp electric de inducţie axial prin ejectarea gazelor ionizate sub formă de pânză continuă cilindrică; câmpul indus va genera o mişcare de transport coaxială pânzei cilindrice şi de sens opus ei. Între aceşti doi curenţi de gaze (pânza cilindrică continuă şi curentul axial indus) ce au înglobate în masa lor particule încărcate electrostatic există o tensiune electromotoare care va angrena sarcinile electrice din masa celor doi curenţi fluidici în mişcări de rotaţie funcţie de semnul încărcăturii electrice (+,-) şi masa particulei. Mişcarea de ansamblul a celor două structuri de gaze ionizate generează două selfuri fluidice coaxiale generatoare de câmpuri magnetice cu rol în generarea, separarea şi accelerarea particulelor încărcate.

-frecventele electronice şi ionice proprii pânzei ejectate pot/nu pot fi rezonante la câmpurile din mediu de propulsie astfel încât se activează/dezactivează unele legături folositoare/dăunătoare mişcării rachetei;

-prezenţa curentului electric în zona de ejecţie ar permite realizarea reacţiilor chimice la  temperaturi mai joase decât cele  la care pot avea loc în mod obişnuit; astfel, se pot realiza reacţii exoterme în zona de ejecţie prin transferul masic din mediu (atmosferic).

4.7. Analiza posibilităţii rezolvării problemei prin utilizarea perechii câmp-adaos de substanţă activă (câmp magnetic-ferosubstanţă, raze ultraviolete-luminofor)

– se poate transmite sistemului de propulsie o mare cantitate de substanţă din mediul prin dezechilibrarea spaţială în zona de ejecţie şi apariţia fenomenului de transport care tinde să echilibreze dezechilibru spaţial creat la ejecţia sub formă de pânză cilindrică continuă ( iniţial prin intermediul câmpului de presiune apoi prin intermediul câmpului electromagnetic). Această mişcare de transport a particulelor din mediu contribuie la creşterea dezechilibrului dintre presiune din partea anterioară şi posterioară a rachetei, la mărirea debitului, la intrarea în procesul combustie şi a particulelor din mediu, la generarea câmpurilor electrice şi magnetice acceleratoare pentru particulele ejectate şi, în final, la realizarea interacţiunilor electrice şi magnetice a zonei corpusculare din jurul rachetei cu suprafaţa terestră (câmpul electrostatic), cu câmpurile conjugate generate de geosfere (mediul de propulsie în general), etc.

– este posibilă utilizarea Cesiului, etc., pentru ionizarea suplimentară a gazului de ardere.

Deşi partea a 4-a conduce la rezolvarea problemei şi se poate trece direct la partea a 7-a, în scop didactic, se continuă aplicarea algoritmului.

  1. Utilizarea fondului informaţional

Scopul acestei etape constă în folosirea experienţei concentrate în fondul informaţional ARIZ. 5.1.Analiza posibilităţii rezolvării pe baza soluţiei ideale, folosind resursele subcâmp (etapa a 4-a), folosind standardele de rezolvare [ Anexa nr. 5/ARIZ]

1.- se păstrează principiul compresiei pentru accelerarea gazului la viteza sonică;

2.- se păstrează secţiunea de ieşire echivalentă celei Laval, din condiţii de funcţionabilitate;

3.- se modifică configuraţia convergentului ajutajului Laval ; se utilizează un con dispus coaxial în interiorul unui cilindru realizându-se astfel o continuă micşorare a secţiunii de compresie până la secţiunea inelară critică –se asigură realizarea interacţiunilor de natură termică şi mecanică a produselor arderii în cadrul convergentului (clasa 1/1.1./1.1.2.);

4.- Secţiunea inelară critică se realizează prin dispunerea, coaxial cu prelungirea cilindrului exterior al convergentului, a unui cilindru interior înfundat la capătul dinspre exterior, de rază egală şi în prelungirea bazei conului divergentului – se asigură obţinerea vitezei critice şi laminarea produselor arderii sub formă de pânză cilindrică continuă (clasa 1/1.1./1.1.8.) , fig. 5.

5.-Prin efect de perete (efect Coandă) pânza continuă ejectată (rigidă dinamo-reactiv) prin secţiunea critică inelară converge către axa şi elimină, prin interacţiunea mecanică, gazul interior pânzei, rezultând astfel o zonă depresionară la fundul dispozitivului de evacuare.

    6.- Centrul de minimă presiune din interiorul pânzei cilindrice cât şi câmpul electric indus coaxial creează condiţii pentru producerea fenomenului   (efectului) de transport care presupune refacerea echilibrului spaţial din sistem (zona de ejecţie) prin (Clasa 2/2.2/2.2.1):

Intre aceşti doi curenţi de gaze de sens contrar, ce au înglobate în masa lor particule încărcate electrostatic, există o tensiune electromotoare care va angrena sarcinile electrice din masa celor doi curenţi fluidici în mişcări de rotaţie funcţie de semnul încărcăturii electrice (+,-) şi   masa particulei (Clasa 3./3.1./3.1.3.), fig. 5.

Mişcarea de ansamblul a celor două structuri de gaze ionizate generează două selfuri fluidice coaxiale generatoare de câmpuri magnetice cu rol în generarea, separarea şi accelerarea particulelor încărcate. (Clasa 2./2.4./2.4.10.). Ajutajul cu secţiune inelară creează condiţii pentru interacţiuni electrice ale produselor de ardere ionizate termic care se regăsesc în creşterea vitezei de ejecţie, debitului şi a diferenţelor de presiune dintre intrados ţi extradosul rachetei.

6. Modificarea sau schimbarea probleme

Problema contradicţiei dintre formele de mişcare a materiei în camera de ardere şi interacţiunile pe care le realizează ajutajul motorului chimic cu combustibil solid a fost rezolvată în sensul eliminării ei. Prin configurarea fluidului la ejecţie sub formă de pânză continuă se dezechilibrează spaţial zona din spatele rachetei şi apare fenomenul de transport care presupune interacţiuni ale fluidului ejectat de natură mecano-entropică, electrică şi magnetică cu mediul. S-a rezolvat, totodată, şi contradicţia dintre valoarea forţei de reacţie şi altitudinea aparatului de zbor, configuraţia fluidului ejectat (pânză cilindrică fluidică continuă) asigurând condiţia funcţionării la regim nominal al motorului rachetă la orice altitudine.

6.1. Trecerea de la soluţia fizică la solutia tehnica

Principiul fizic de funcţionare a dispozitivului de evacuare rezultat prin aplicarea metodei Zwicky-Moles (crearea temelor de proiectare capitolul 3 ) are la bază realizarea interacţiunilor termo-mecano-entropice în convergent ale produselor de ardere din camera de ardere a motorului chimic şi realizare configuraţiei de ejecţie a produselor de ardere (pânză continuă) care să permită realizarea interacţiunilor cu mediul corespunzătoare formelor de mişcare a materiei din camera de ardere (mecanic, termic, chimic, electric, magnetic). De asemene, la un anumit regim de ejecţie este posibilă răcirea sistemului prin realizarea transferului de căldură dintre fundul ajutajului şi mediu.

Soluţia tehnică care materializează constructiv organologic principiile fizice de funcţionare rezultate în urma aplicării algoritmului Altshuler şi care rezolvă problematica cerută prin tema de proiectare-cercetare este prezentată în fig.5.

Echipare rachetei cu dispozitive capabile să genereze pânze continue oferă sistemului tehnic modificat proprietăţi noi de sistem şi anume posibilitatea de realizarea de interacţiuni cu mediu al sistemului al ansamblului rachetă-pânză ejectată (anvelopă plasmatică); structura corpusculară din jurul rachetei este capabilă să interacţioneze cu formele de mişcare a materiei conjugate din mediul de propulsie pentru îmbunătăţirea parametrilor de mişcare a rachetei.

Trecerea de la forma fuziformă  la forma lenticulară avantajează apariţia unor noi proprietăţi de sistem bazate pe interacţiunea cu mediuSe dezvoltă astfel noi funcţii, fără creşterea numerică a elementelor.

Forţa motrice nu trebuie confundată cu sursa de energie ( se suprapun, dar nu totdeauna) energia poate fi transmisă din afară. Astfel soluţia tehnică (rezultată în urma aplicării algoritmului Altshuller) pentru realizarea interacţiunilor cu mediul a rachetei presupune modificarea dispozitivului de evacuare, fig. 4.4.

  1. Analiza metodelor de eliminare a contradicţiilor fizice

7.1.Verificarea răspunsului.

S-a arătat anterior că o anumită interacţiune presupune existenţa în sistem a formei de mişcare corespunzătoare cu cea aflată în exteriorul sistemului

Eliminarea unei modalităţi de izolare, mecanică,termică, electrică, magnetică,etc, permite sistemului să participe la interacţiunea caracteristică formei de mişcare considerate, ceea ce înseamnă că sistemul dobândeşte un grad de libertate externă corespunzător acelei interacţiuni.  Gradele de libertate internă (ni) şi externă (ne) care satisfac un anumit tip de interacţiune între sistem şi exterior pot fi considerate conjugate (ne <ne).

Sistemele de propulsie  reactive convenţionale şi neconvenţionale actuale utilizează, în final, interacţiuni de natură termomecanică  (presiune) pentru deplasarea rachete ; dispozitivul de evacuare convergent divergent realizează o presiune de ieşire, la interfaţa sistem – mediu egală cu ce a mediului (pe = pa), dezechilibru energetic intern stând la baza mişcării rachetei [62].

Iniţial, măsura cantitativă a interacţiunii a fost stabilită pentru deplasarea unui corp în spaţiu, fiind denumită lucru mecanic. Prin analogie cu expresia acestui lucru elementar de deplasare, dx, a unui corp sub acţiunea unei forţe, F,

δL = F dx                                                                                (4.1.)

Se defineşte lucrul elementar generalizat pe baza relaţiei:

δL = Y dX                                            (4.2.)

unde Z reprezintă o forţă sau intensitate generalizată în calitate de mărime intensivă, iar X o deplasare sau sarcină generalizată în calitate de mărime extensivă; forţa generalizată Y, în calitate de cauză, determină deplasarea generalizată X care reprezintă efectul acţiunii considerate [148].

Teoretic şi experimental s-a evidenţiat că mărimi intensive care pot îndeplini rolul forţei-intensităţii generalizate Y pot fi dintre cele mai diferite, cum ar fi :

  • forţă mecanică, F; greutatea unui corp de masă m, G ; momentul mecanic, M; acceleraţia liniară, a; acceleraţia gravitaţională, g; acceleraţia unghiulară e, vitezele liniară v (w) şi unghiulară ω; eforturile unitare (tensiunile) liniare σ şi tangenţiale τ; presiunea p; tensiunea superficială σ; potenţialul electric V; intensitatea câmpului electrostatic E; intensitatea câmpului magnetic H; potenţialul chimic φ; temperatura absolută T.
  • Ca mărimi extensive care joacă rolul deplasării-sarcini generalizate X sunt:   deplasările liniară x şi unghiulară, φ;mpulsul (liniar), H; momentul cinetic, K; alungirea specifică liniară,e; deformarea specifică unghiulară, γ; volumul (specific) ,V(v); sarcina electrică ,Q(q); inducţia electrostatică D; respectiv, vectorul de polarizaţie : inducţia magnetică B, respectiv, vectorul de magnetizare ; masa substanţei ,m, şi entropia S(s) în calitate de coordonată termică de stare.

Fiecare tip de interacţiune între sistem şi mediul exterior poate fi asocial  cu un transfer de sarcină generalizată prin suprafaţa de control care poate fi o sarcină  efectivă precum cea electrică sau convenţională în alte situaţii.             Prin analogie cu cea mecanică se recurge la noţiunea de deplasare generalizată, aşa cum este cazul inducţiei electrostatice D (displace-deplasare).             Sistemele fizice pot evolua în câmpuri nu numai uniforme, respectiv, neuniforme de intensitate Y şi şi în câmpuri scalare, respectiv, vectoriale, orientate ale intensităţii Y.             De exemplu , câmpul de presiune ce se exercită pe conturul unui corp scufundat într-un lichid este de tip scalar în timp ce răspunsul, forţa arhimedică, acţionează vectorizat pe direcţia şi în sens contrar lui .  În schimb, evoluţia unui corp greu în câmpul gravitaţional sau a unui electron în câmp electric sau/şi magnetic presupune intensităţi Z  vectorizate (g, E, H).

Câmpurile respective pot fi uniforme aşa cum se consideră câmpul gravific în apropierea suprafeţei Pământului sau câmpul electric între plăcile unui condensator şi devin neuniforme  când se deplasează pe distanţe mari . Toate aceste aspecte prezintă importanţă când se analizează  mişcarea   unui sistem fizic într-un câmp de intensitate constantă sau variabilă, scalară sau vectorială .sistemului.    Modificarea energiei unui sistem presupune interacţiuni cu corpurile  câmpurile exterioare sistemului prin grade de intensitate diferită [148]. Funcţie de tăria acestor interacţiuni (mecanică, termică, chimică, electrică, magnetică, etc.)  energia sistemului creşte ; problema principală este de a folosi  această energie. Se ştie că numai în condiţii de echilibru procesele fizice, chimice, etc. sunt total reversible, deci conservative.

Dezechilibrarea sistemului considerat se poate obţine prin interacţiune reactivă sau activă, prin disipaţie (D).     Disipaţia reprezintă viteza de degradare a energiei ordonate (mecanică, electrică, chimică, nucleară) în energie dezordonată, adică termică, însoţită de generare de entropie, cauzate de ireversibilitatea procesului considerat [148].

Pentru transmiterea puterii de interacţiune a unui sistem fizic cu exteriorul se impune luarea în considerare a legilor disipative care fac posibilă realizarea acestui proces numai în condiţii neconservative, ireversibile.

În fond, acest proces  presupune transmiterea unui flux generalizat de impuls, sarcini electrice, masă, entropie de tip , în general, prin intermediul unui gradient (finit) al forţei generalizate Y provocat de existenţa unei rezistenţe  neconservative, disipative, care spre deosebire de cea consevativă nu permite ,,memorarea ,, acţiunii exercitate. Spre deosebire de aceasta din urmă care are un caracter reactiv în sensul de reactanţă sau reluctanţă, rezistenţa disipativă este o rezistenţă activă întrucât permite dezvoltarea puterii active, prin analogie cu cea utilizată în teoria curentului alternativ. Dispersarea energiei ordonate (disipaţia) pe mai multe grade de libertate corespunzătoare  mişcării termice poate fi redusă în ultimă instanţă la frecare. Fenomenul de frecare ( care poate fi de natură mecanică, electrică, chimică, etc.) se dovedeşte a fi fenomenul care face posibilă transmiterea puterii între sistemele fizice.

Dacă se ţine cont de cele patru tipuri de interacţiuni fundamentale ale pânzei prin intermediul impulsului mecanic ( = m . a), electric ( ), masic (şi entropic  se poate recurge la exprimarea generalizată a puterii de interacţiune pe baza vectorului Umov-Poynting a sistemului rachetă-fluid de lucru aflat în interacţiune cu exteriorul (vezi Creatia tehnica tehnica in propulsia rachetelor).

Motorul rachetă chimic este caracterizat prin existenţa în camera de ardere a produselor de ardere cu forme de mişcare termică, mecanică şi electrică (datorită ionizării endotermice).

Convergentul inelar asigură realizarea interacţiunilor mecano – entropice a produselor de ardere astfel încât în secţiunea de ieşire se obţine o viteză a fluidului de lucru egală viteza sunetului [72]. Modificarea formei secţiunii de ieşire, de la forma circulară – specifică dispozitivelor de evacuare convergent divergente, la forma inelară a condus la mărirea suprafeţei de contact cu mediul a fluidului de lucru fapt ce duce la creşterea puterii sistemului pe seama interacţiunilor fluid de lucru- mediul de propulsie.

Utilizând doar produsele de ardere, dispozitivul de ejectie propus mai sus (şi alte variante constructive) realizează o configuraţie a fluidului sub formă de pânză continuă care, pe baza impulsului particulelor ejectate (impuls nefolosit în cazul clasic în scop propulsiv) permite realizarea interacţiunilor cu mediul (inclusiv de natură electrică ) care să compenseze pierderile datorate procesului endotermic de ionizare a produselor arderi. Se realizează, astfel, în zona de ejecţie, o cavitate fluido – electrică , rigidă dinamo-reactiv care are capacitatea de a realiza interacţiuni mecano-entropice, electrice şi magnetice cu mediul de propulsie. Iniţial, interacţiunile mecano – entropice ale fluidului de lucru (pânzei continuie) cu atmosfera (mediul de propulsie) dezechilibrează zona imediat apropiată secţiunii de ieşire inelare creând condiţii apariţiei fenomenului de transport care materializează şi interacţiunile de natură electrică şi magnetică a fluidului cu mediul.

7.2. Evaluarea prealabilă a soluţiei găsite folosind întrebările de control

  1. Asigură atributul principal al soluţiei ideale?

– Soluţia tehnică găsită asigură atributul principal al soluţiei ideale care este realizarea de către ajutaj a configuraţiei corespunzătoare fluidului ejectat astfel încât sa se producă interacţiuni cu mediul corespunzătoare formelor de mişcare a materiei din camera de ardere (chimică, termică, mecanică, electrică) astfel încât pierderile de energie datorate ionizării termice să fie minime.

  1. Care contradicţie fizică este eliminată de către soluţia obţinută?
  • este eliminată contradicţia dintre existenţa formelor de mişcare a materiei din camera de ardere (electrică, chimică, termică, mecanică) şi lipsa interacţiunile corespunzătoare cu formele de mişcare a materiei existente în mediul care să fie folosite în scop propulsiv.
  • Impulsul particulelor ejectate sub formă de venă masivă (egal în ultima instanţă cu impulsul rachetei) care se consuma inutil prin frecarea cu mediu în cazul motorului echipat cu dispozitivul de evacuare convergent divergent este folosit pentru realizarea mişcării de transport din mediu către sistemul rachetă-fluid ejectat cu influenţe benefice asupra tracţiunii .
  1. Conţine soluţia obţinută un element bine dirijabil? Care este? Cum să se

realizeze dirijarea?

-Soluţia tehnică permite generarea pânzei fluidice continue definite pe un contur închis (cu ajutorul unui dispozitiv de evacuare inelar, volet, etc.) capabile să realizeze, la ejecţie, interacţiuni ( fenomenul de transport ) ale jetului ejectat

( pânza fluidică) cu mediu de propulsie (atmosferă, spaţiul cosmic), care se regăsesc, în final, în creşterea energiei sistemului (forţei de reacţie a sistemului).

-Dirijare trebuie realizată în sensul obţinerii tuturor interacţiunilor corespunzătoare formelor de mişcare a materiei din camera de ardere şi din mediu ştiut fiind faptul că puterea unui sistem este dată de multitudinea şi tăria acestor interacţiuni.

7.3. Verificarea brevetabilităţii- soluţia este brevetabilă conform criteriilor prevăzute în [11].

7.4. Ce subprobleme vor apare la trecerea de la soluţia fizică la cea tehnică.

-Nu apar probleme deosebite (intensitatea câmpurile electrice şi magnetice poate fi controlată funcţie de zona de evoluţie a aparatului de zbor, la start putând fi folosite numai interacţiunile de natură mecano-entropică) însă ar fi benefică utilizarea ejecţei sub formă de pânză la aparatele lenticulare, care spre deosebire de cele fuziforme dau posibilitatea măriri suprafeţei de contact a pânzei cu mediul şi, in consecinţă, tăria interacţiunilor cu mediul creşte (energia sistemului creşte).

  1. Folosirea răspunsului-rezultatului obţinut

8.1. Determinarea suprasistemei în care este cuprinsă sistema dispozitivelor de evacuare ce definesc pânze fluidice definite pe contur închis

a.- Dispozitivele de evacuare care realizează pânze definite pe contur închis (cerc, pătrat, triunghi, etc.) permit interacţiuni cu mediu corespunzător tuturor formelor de mişcare a materiei (mecanică,termică, electrică,magnetică) prezente în fluidul de lucru.. De menţionat că atât dispozitivul de evacuare convergent –divergent (ejectoarele de tracţiune) cât şi ejectoarele bazate pe utilizarea efectului de perete (efect Coandă) nu permit decât realizarea de interacţiuni mecanice cu mediu de propulsive.

Fig. 6- Schema cu structura panzei fluidice electroconvergente a motorului racheta cu convergent inelar

Se crează o sistemă nouă de dispozitive de evacuare care să îmbine calităţile dispozitivului de evacuare convergent –divergent cu cele ale pânzelor de fluid accelerate prin efect de perete. Astfel energia (impulsul) fluidului ejectat, nu se consumă inutil, ci este folosit pentru realizarea fenomenului de transport care stă la baza interacţiunilor cu mediul ceea ce contribuie la îmbunătăţirea randamentului motorului rachetă (tracţiunii).

b- În cazul rachetelor chimice ce utilizează ejecţia pânzelor continue cilindrice (definite pe contur închis) în mediul atmosferic (fluid compresibil), prin frecarea fluidului ejectat şi datorită configuraţiei, se pot obţine forme de mişcare electrice şi magnetice în pânză (deşi în sistem există numai mişcarea termo – mecanică) care permit transfer/interacţiuni energetic din/cu mediu conform formelor de mişcare nou apărute. Astfel pot rezulta interacţiuni electrice şi magnetice care să accelereze viteza pânzei pe bază magnetohidrodinamice, fie ansamblul rachetă –zonă de ejecţie să interacţioneze la câmpurile electrice şi magnetice din mediul de propulsie (ionosferă-Pământ, etc.), fig. Ejecţia sub formă de venă masivă specifică dispozitivelor de evacuare convergent – divergente este însoţită de apariţia câmpului electrostatic care nu poate fi utilizat în sens benefic propulsiei.

8.2.- Verificarea utilizării sistemei de dispozitive de evacuare ce realizează pânze continue.

  1. -Pe plan tehnic

– Sistema de dispozitive de evacuare ce realizează pânze definite pe contur închis (fantă inelară, dreptunghiulară, volet, etc.) se pot utiliza la toate motoarele cu jet de gaze.

-Se pot construi, la suprafaţa terestră, dispozitive cu fantă inelară de dimensiuni variabile (raza de 10-15m) care să utilizeze diferenţa de presiune   (cîmpul electrostatic) dintre zona de admisie în dispozitiv a aerului atmosferic (de exemplu la suprafaţa apei mării unde aerul este puternic ozonat, fundul unei văi, etc.) şi secţiunea de ieşire prin fanta inelară (de exemplu, suprafaţa terestră a malului mării situat la altitudinea de căteva sute de metri, vârful unei înălţimi, etc.) pentru:

– inversarea locală a câmpului electrostatic şi pe această bază, diminuarea locală a câmpului gravitaţional ( urmare a interacţiunilor electrice locale a fluidului de lucru cu mediul atmosferic se pot crea interacţiuni de sens contrar forţei gravitaţionale);

– apariţia locală a câmpului electromagnetic pulsatoriu, (apariţia selfului fluidic interior pânzei, generator de câmp electromagnetic), ş.a

Apariţia locală în atmosfera terestră a acestor forme de mişcarea materiei favorizează ieşirea în spaţiul cosmic a unei rachete ce utilizează ejecţia pânzelor continue definite pe contur (caracterizate prin aceleaşi forme de mişcarea a materiei ca şi ale mediului).

  1. b) Pe plan teoretic

Consideraţiile privind mecanismul generării formelor de mişcare din

pânză şi interacţiunile specifice cu mediu permit abordarea mai completă a interacţiunilor corpurilor masive din univers (şi a interacţiunilor din microcosmos); de asemenea este posibilă identificarea, pe această bază, a mecanismului de transfer energetic mediul-corp (care se regăsesc, în final, în câmpurile electrice, magnetice, termice şi de presiuni din jurul, la suprafaţa şi interiorul corpurilor masive, respectiv, particulelor elementare), a modului şi care dintre aceste interacţiuni generează, în final, mişcarea mecanică de rotaţie şi de translaţie a corpurilor.             Pe această bază este posibilă evidenţierea rolului deosebit pe care îl are componenta ondulatorie a materiei asupra mişcării în general şi al mişcării mecanice în special.       De asemenea, se poate aborda în acelaşi mod şi problema interacţiunilor în microcosmos dezvăluind procesual cauzalitatea unor fenomene specifice acestui domeniu de cercetare.

9.Analiza mersului rezolvării

9.1. Compararea modului real de rezolvare a problemei cu cel teoretic după ARIZ

Modul de rezolvare real a problemei s-a axat pe algoritmul teoretic cunoscut cu mici particularităţi având în vedere complexitatea problemei de rezolvat.

9.2. Răspunsul obţinut este original pentru sistema dispozitivelor de

evacuare şi propulsia rachetelor în general şi este bazat pe utilizarea standardelor, demersurilor, efectelor fizice ARPC şi pe aplicarea legilor evoluţiei sistemelor tehnice (creşterea idealităţii sistemului tehnic) .

Problema  realizării interacţiunilor cu mediu corespunzător formelor de mişcare existente în fluidul de lucru este principala problemă nerezolvată la actualele sisteme de propulsie. Cantitatea de energie care se pierde inutil la ejecţie se poate recupera pe baza interacţiunilor cu mediul (concordanţa externă) benefice mişcării rachetei (dinamizarea sistemului pe baza interacţiunilor).

Henry Coandă utilizează pentru prima dată (experiment 1925)  interacţiunile mecanice (de presiune) ale fluidului ejectat cu atmosfera pentru propulsie dar nu sesizează  rolul deosebit pe care îl pot juca în domeniul propulsiei şi interacţiunile de natură electrică, magnetică, etc.  a formelor de mişcare a materiei conjugate din ansamblul corp propulsat -pânza continuă de fluid şi mediul de propulsie .

Folosirea unui nou principiu de  mişcare a aparatelor de zbor presupune  luarea în calcul a tuturor proprietăţilor fizico-chimice a mediului de zbor. Dacă substanţa, ca parte a sistemului de propulsie se modifică, pentru sporirea performanţelor, conform lanţului de la mecanic la cuantic atunci trebuie analizat mediul de propulsie conform aceluiaşi lanţ pentru identificarea acelor interacţiuni (conform formelor de mişcare din sistem şi mediul) favorabile mişcării (vezi Anexa nr. 6). Se poate aprecia că dezvoltarea sistemului tehnic rachetă în viitor va avea la bază tocmai utilizarea interacţiunilor cu mediul pentru îmbunătăţirea parametrilor de mişcare [72].             Până la această dată, în analiza atmosferei ( corelată cu interacţiunile aparatelor de zbor)  s-a avut în vedere, în principal,  palierul termomecanic şi gravitaţional.

Pe un plan mai larg, a interacţiunilor corpurilor masive din univers, se poate găsi, ceea ce Newton a căutat permanent, şi anume o explicaţie ultimă a fenomenelor naturale pe care le observăm în macrocosmos prin prisma unui microcosmos care nu este direct observabil senzorial.

Corelaţia soluţiilor standard cu principiile inventive(ANEXA 1)

Nr. crt. Principiul

Denumirea standard

1 Segmentarea 5.1.2. Separarea substanţei (-lor)2.2.2. Fragmentarea lui S2

2.2.4. Dinamizarea (flexibilitatea)

3.2.1. Transformarea sistematică 2: trecerea la micronivel

2 Extragerea (scoaterea)
3 Calitatea locală 1.1.8.2. Intensificarea în anumite zone a acţiunii câmpului1.2.5. „Deconectarea” legăturilor magnetice

2.2.6. Structuralizarea substanţelor

5.1.1.5. Substanţa în doze foarte mici, însă dispusă concentrat într-o zonă compartimentată

4 Asimetria 2.2.6. Structuralizarea substanţelor
5 Combinarea 1.1.2. SSC complex interior1.1.5. SSC în mediul exterior cu adaosuri

3.1.4. Combinarea BS şi PS (covoluţia)

6 Universalitatea
7 Ierarhia spaţială (păpuşa cuibărită)
8 Contramasa
9 Anteacţiune preliminară
10 Acţiunea preliminară
11 Amortizarea în avans 1.1.8.1. Folosirea unei substanţe pentru a proteja o substanţă mai slabă de o posibilă acţiune dăunătoare a câmpului
12 Echipotenţialitatea
13 Alt drum de încojur 2.4.6. SSC complexe forţate în mediu exterior
14 Sferoidalitatea – curbă
15 Dinamism 2.2.4. Dinamizarea (flexibilizarea)2.4.8. Dinamizarea
16 Acţiunea parţială sau excesivă 1.1.6. Regim minim5.1.4. Aditivi mari
17 Altă dimensiune
18 Vibraţii mecanice 2.3.1. Combinarea C cu S1 (sau S2)2.4.10. Consonanţa în SSC complexe forţate

4.3.2. Folosirea rezonanţei obiectului controlat

19 Actiuni periodice 2.2.5. Structuralizarea câmpurilor2.4.10. Consonanţa în SSC complexe forţate
20 Continuitatea acţiunii utile 2.3.3. . Consonantizarea acţiunilor anterior divergente sau independente
21 Săritura
22 Binecuvântarea în travestire; Transformă lămâia în limonadă; noroc deghizat 1.2.2. Eliminarea legăturii nedorite prin introducerea formelor modificate ale substanţelor existente
23 Legătura inversă(feed-back) 5.4.1. Transformări autoreglabile2.4.8. Dinamizarea
24 Intermediar 1.1.7. Regim maxim2.4.9. Strucuralizarea

2.4.5. SSC hipercomplexe forţate

1.1.2. SSC complex interior

1.1.5. SSC în mediul exterior cu adaosuri

5.1.1.6. Aditivarea este folosită pentru un timp

25 Serviciu propriu 5.4.1. Transformări autoreglabile2.4.8. Dinamizarea
26 Copierea 4.1.2. Folosirea copiilor5.1.1.7. O copie în loc de un subsistem
27 Obiecte ieftine, trecătoare
28 Substituient mecanic 2.2.1. Trecerea la câmpuri mai intens dirijabile (controlabile)2.4. SSC complexe forţate  (complet)

2.4.11. Câmpuri electrice

4.2. Sinteza sistemelor de măsurare (complet)

5.1.1.2. Câmp în loc de substanţă

29 Pneumatic şi hidraulic 2.4.3. Lichidul magnetic5.1.1.1. Golirea în loc de substanţă

5.1.4.  Aditivi mari

30 Membrane flexibile şi filme subţiri 2.2.6. Structuralizarea substanţelor
31 Materiale poroase 2.2.3. Trecerea la substanţe capilar – poroase (MCP)2.2.6. Structuralizarea substanţelor

2.4.4. Folosirea structurilor capilar – poroase (MCP) în SSC complexe forţate

32 Schimbări de culoare 4.1.3. Măsurarea – două depistări succesive (secvenţială)4.3.1. Folosirea efectelor fizice (magnetice)
33 Omogenitatea
34 Aruncarea şi reacoperirea 5.1.3. Disiparea substanţei (-lor)
35 Schimbarea parametrilor 5.3.1. Schimbarea fazelor1.1.2. SSC complex interior

1.1.3. SSC complex exeterior

1.1.4. SSC în mediul exterior

1.1.5. SSC în mediul exterior cu adaosuri

36 Tranziţii de fază 5.3.2. Starea dedublată de fază5.3.4. Trecerea la două faze

5.3.5. Interacţiunea fazelor

2.4.7. Folosirea efectelor fizice (a tranziţiei magnetice)

4.1.1. În loc de depistarea şi măsurarea – modificarea sistemului

4.3.1. Folosirea efectelor fizice – expansiunea în loc de temperatură

37 Oxidanţi puternici 5.5. Standardele experimentale (crearea particulelor) – obţinerea ionilor necesari, moleculelor, etc.5.1.1.4. Aditivarea cu cantităţi mici de substanţă
38 Atmosferă inerentă 1.1.3. SSC complex exterior
39 Materiale compozite 5.1.1.1. Golirea în loc de substanţă
40
dumitru
M-am nãscut în 1953 în Voineşti/Iaşi. In 1984 am absolvit Academia Tehnicã Militarã (facultatea de armament şi rachete) din Bucureşti. Anterior, în 1975, am absolvit şcoala de ofițeri de artilerie din Sibiu. Am obtinut titlul de doctor la Universitatea tehnica “Gh. Asachi”, Iaşi (conducator stiintific, prof. dr. ing. V. Belousov). Cãrti publicate : "Creaţia tehnică în domeniul propulsiei rachetelor", 2002; "Hazardul seismic", 2004; "Electroconvergenţa Pământului (Experimentul Allais-experiment crucial)", 2005; "Convergenţa şi divergenţa materiei/ Partea I-Electroconvergenţa corpurilor natural din Univers", 2007. Premii: Medalia de Aur la Salonul Internaţ. de Invenţii "Ecoinvent" (Iaşi, 2007); Medalia de bronz la Salonul de Inventica, Chişnãu, 2008. Email: crivoidumitru@yahoo.com;
dumitru

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger