Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

„The Tell-Tale Brain”, o carte de V. S. Ramachandran

Vilayanur Ramachandran este un cercetator american în neurostiinte. Il admir mult, in special din prezentarile online, pentru ca face mereu referiri directe la parti anatomice ale creierului („temporal lobe”, „angular gyro”), responsabile de o problema sau alta. De fapt de asta am si ales cartea, pentru a ma familiariza cu un limbaj nou in problema constiintei, diferit de cel al filozofilor sau misticilor.

In mare parte, m-am inselat. Nu este vina lui Ramachandran, pentru ca, asa cum recunoaste si el, neurostiintele sunt in „pantofii copilariei” (expresia e olandeza…). Ramachandran aseamana neurostiintele de azi cu inceputurilor chimiei, cand se observau diferite reactii intre elemente, dar nu se construise inca tabelul periodic.  Eu compar neurostiintele cu fizica. In fizica avem trei nivele: primul este propozitia , ca de exemplu „Soarele a rasarit”. Al doilea este asocierea cu fenomele naturale: „De fapt, Soarele sta pe loc, iar Pamantul se invarte in jurul axei sale”. Al treilea nivel e matematica, limbajul fizicii: „F=ma, a=dv/dt”.

In acelasi fel, ma astept ca neurostiintele sa aiba tot trei nivele. Daca zic, in primul nivel, „Draga mea te iubesc”, in al doilea nivel, asta inseamna „Draga mea, un semnal chimic ma indeamna sa te strang in brate”, si, la al treilea nivel, „Draga mea, in lobul temporal, neuronii se descarca electric cu 2 Volti, de la un semnal din cortexul vizual, distorsionat de altul in lobul parental, in asa fel incat asta imi comanda neuronii motor din S3 ca sa imi mut piciorele catre tine, si sa mi se para o necesitate sa te strang in brate, tot asa cum ieri mi s-a facut sete”.

Ramachandran incearca, cat se poate, sa schiteze o astfel de imagine, bazandu-se pe cazurile pacientilor cu accidente cerebrale. Sunt multe altfel de exemple, pe care le insir mai jos, la note. Remarc la el ingeniozitatea. Pentru ca nu are acces mereu la toate informatiile din creier (pacientii ii fac vizite din cand in cand, nu au timp pentru cercetatori detaliate), improvizeaza rapid mici experimente, ca un magician, pentru a isi da seama care parte a creierului este afectata (de exemplu, pune gheata in urechea pacientului!). In plus, se bazeaza des pe instrumente de cercetare la indemana (GSR- raspunsul electric al pielii, EEG- electroencefalograma), chiar daca, din experienta mea de cercetator, rezultatele lor nu sunt intodeauna de incredere.

Pe tot parcursul cartii, Ramachandran nu uita sa sublineze aportul lui la dezvoltarea unui domeniu sau altul al neurologiei, cu referinte la cercetari ulterioare care ii dau dreapte. Dincolo de mandria la care are dreptul fiecare cercetator, remarc cum cazurile de inceput par simple si clare, si solutia lui Ramchandran evidenta. Pe parcurs, insa, iese la iveala complexitatea problemei, iar claritatea solutiei se mai dilueaza.

Daca e un lucru cu care am ramas din cartea asta, este urmatorul. Constiinta se simte ca o curgere continua a unui tot unitar. Procesele ei se pot sparge in bucati de „procesare”, ce ruleaza serial sau paralel. O singura astfel de procesare este complet determinista, automata. De unde paradoxul: de ce apare senzatia liberului arbitru, cand caramizile procesarii in creier sunt toate determineste? Cel mai bun exemplu, din carte, este al unui pacient cu bratul paralizat, care refuza sa recunoasca evidenta, spund ca bratul a atins nasul, la comanda doctorului. Era pacientul prost? Nu, evident. Undeva  insa, in creier, datorita leziunilor, procesul care a intrat in fluxul constiintei este cel de negare a evidentei, care a castigat competitia (asemanare cu modelul „multi-draft” al lui Dennett).

Mai jos notitele mele. Sunt lungi si scrise la rece. Titlurile sunt cele ale capitolelor din carte. Cititi pe propria raspundere!

Nu numai maimute

  • Constiinta a aparut in urma unei tranzitii de faza in creier. Acesta este momentul in care schimbari incrementale (mici) inceteaza de a avea rezultate incrementale. Exemplu: fierberea.
  • Zona Wernicke, a carei sarcina este intelegerea sensului propozitiilor, este de sase ori mai mare decat la cimpanzei, si una dintre putinele care poate sigur numita unica la specia umana.
  • Cea mai misterioaza zona din creier ramane cortexul prefrontal. Vatamarea acesteia nu pare sa provoace semne ale unor deficite cognitive sau neurologice. Cu toate acestea, prietenii pacientului vor reclama faptul ca el a devenit o alta persoana. (eu: sa fie identitatea pe care noi o asociem unei persoane doar interpretarea faptelor si reactiilor acestuia?). Cazuri extreme sunt acelea in care pacientul nu mai are repere morale (urineaza la inmormantari), sau pare ca ii lipseste elemente pe care noi le consideram esentiale pentru om: empatia, demintatea, moralitatea, o personalitate complexa.

Membrele fantoma

  • Descoperirea cu care ii e asociat numele: faptul ca membrele amputate pot da durere. Cum se poate? Ramachandran a aratat ca neuronii din creier, care nu au mai fost excitati cu semnale de la membru, au ajuns sa fie sensibili la neuronii in jur, cei care preluau semnale de la obraji. O mangaiere slaba a orbajilor provoca senzatie in creier, asociata membrului amputat (eu: oare ai acelasi mecanism si la tinnitus?)
  • Mecanism fundamental: atunci cand creierul vede ca evenimentul B urmeaza, invariabil, evenimentului A, legaturile sinaptice dintre neuronii care reprezinta A si cei care reprezinta B vor fi intarite.
  • Exemplul membrului amputat, care mai este si paralizat! A scos paralizia cu oglinda, punand imaginea membrului fantoma in miscare. Ramachandran glumeste: prima opreatie de succes, in care s-a eliminat paraliza unui membru amputat…
  • Rolul durerii este de a atrage atentia. Daca ea a aparut intr-un proces evolutionar, cum s-a transformat in qualie?
  • Vazand si stiinta

  • O maimuta sau un delfin are, probabil, rudimente de procesare vizuala avansata, dar numai oamenii pot crea simboluri vizuale (patrat, cal, opac, etc), si apoi jongla cu ele pentru a crea noi combinatii, ca beblusi cu aripi (ingeri) sau fiinte jumatate om jumatate cal (centauri). (eu: este oare aceasta jungla a elementelor extrase din imagini cea care formeaza caramizile universului nostru interior, prin reconstructii? Sa am ideea de sens in viata pentru ca am ideea de sageata a timpului, ideea de „eu” si ideea de trecut?)
  • Exemplul unui pacient care, desi avea acces la elementele individuale ale unei imagini (rosu, con) nu putea reconstrui obiectul (morcov).
  • Cand vezi ceva si intelegi se pare ca gandirea este ca o curgere lina de apa. Numai atunci cand te confrunti cu leziuni cerebrale intelegi complexitatea problemei.
  • Recreerea unei imagini din elementele extrase din imaginea originala este mai mult decat o opera de arta. Exemplul iluziilor optice (cubul skeleton, camera Ames). Exemple detaliate cu iluziile in care creierul oscileaza intre doua imagini (rata/iepure, de exemplu). Imaginea este aceeasi, doar ca, la reconstructie, creierul nu stie ce sa faca din ea: rata sau iepure, si oscileaza intre ele. Ceea ce vedem este atunci o interpretare a realitatii, realizata automat de creier, fara aportul constiintei.
  • In sistemul de procesare vizuala, in creier, exista foarte multe conexiuni de feedback, al caror rol este inca necunoscut. Ramachandran crede ca ele elimina zgomotul, permitand amplificarea unui element anume al imaginii.
  • Reconstructia unei imagini din elemente nu este sun controlul constiintei: din doua puncte verticale si o olinea orizontala, inconjurate intr-un cerc, nu ne putem imagina o fata, nici daca vrem.
  • Exemplu de pacient ce vede lumea inghetata: fluiditatea unei miscari nu mai este reconstruita.
  • Pacientii ce sufera de „blindsight”. Leziuni ale creierului ii lasa orbi, dar totusi ei ghicesc orientarea obiectelor din fata. De ce? Pentru ca exista si analize inconstiente ale imaginii, neafectate de leziuni, care reusesc sa trimita mai departe rezultatul (pacientul numeste asta „ghicire” pentru ca nu isi poate da seama cum a fost). In general, creierul face mereu o poveste din ceea ce se vede in constiinta, chiar daca povestea este fortata. Rezultatul demonstreaza direct ca numai o parte redusa a proceselor din creier sunt constiente. Catre corelatele neuronale ale constiintei.
  • Pacientul care o vede pe mama lui, si crede ca este o impostoare (o replica). Ce s-a stricat in creier? Asocierea dintre imagine si amintiri? Ramachadran spune cas-a stricat asocierea dintre imaginea mamei si amintirile emotionale. A dedus asta din faptul ca acelasi pacient nu se mai bucura de florile din gradina, pasiunea lui dinainte de accident. (eu: incetul cu incetul, „trait”-urile de personalitate ies la iveala ca fiind functionari anumite ale creierului)

Synesthesia (sinestezia?)

  • In general, sunt pacientii care asociaza culori numerelor pe care le vad. Unu din sase se pare ca are asa ceva, artistii mai des. Am intrebat baiatul cel mijlociu si, supriza, 7 e mereu verde pentru el, iar rosu!
  • Synesthesia sunt, prin definitie, cei care amesteca simturile: au gust cand vad culori, asculta culorile, aud formele vizuale, sau au emotii specifice atunci cand ating obiecte (pacienta ce se simtea vinovata la atingerea hartiei de glaspapier.)
  • Culorile asociate numerelor sunt mereu aceleasi, dar difera de la persoana la persoana. Pacientul recunoaste culoarea neagra in care e scrisa cifra, dar ii sare automat in memorie si culoarea asociata cifrei (rosu, sa zicem). Noua culoare apare doar dupa ce vede numarul. Trebuie sa fie numar arabic, nu roman.
  • Senzatiile sunt subiective si „inefabile”. Stim cu se simte culoarea rosie, insa nu putem niciodata explica unui orb cum este ea. (eu: extindere catre subiectiv, obiectiv. Obiectivul ecuatiilor se pote explica altora. Acum ma indoiesc, maimutele nu inteleg ecuatiile tot asa cum orbii nu inteleg rosul, oricat am incerca sa-l explicam)
  • Ramachandran foloseste GSR pentru a verifica sinestezia. Emotia ce se vede in GSR nu poate fi falsificata, spune el. O alta tehnica ingenioasa este sa minta subiectii, de exemplu spunandu-le ca sunt singuri, pentru ca apoi sa le vada, in secret, reactiile… O fi etic?
  • O alta tehnica faina de a verifica sinestezia. Se arata pacientului cifre aleatoare, pentru a jumatate de secunda, si apoi este intrebat daca anume cifre (7 de exemplu)  construiesc, impreuna, o forma anume (triunghi, de exemplu). Toate cifrele sunt negre, iar un om normal nu are timp sa verifice, constient, sa vada cifrele mentionate intre celelalte cifre, si sa vada ce forma construiesc ele. Unui sinstezic insa, cifrele respective ii sar in fata automat, datorita culorii diferite cu ale altor cifre, iar el da raspunsul instantaneu. Nu minte! Ingenios, trebuie sa fac si eu…
  • Solutia problemei: centrii de procesare a numerelor si a culorilor sunt adiacente in creier, iar descarcarile electrice dintr-o zona (informatia) se scurg, neintentionat, si in cealalta zona. O cifra va apare colorata.
  • Separarea dintre zone, spune Ramachandran, poate fi chimica, prin molecule ce inhibeaza curgerea de semnal de la o zona la alta. La pacientii cu sinestezie, exista un imbalans chimic, care permite scurgerea de informatii, si amestecarea ei (numerele vor apare colorate).
  • Un exemplu in care frunzele la apus sunt rosii, pentru ca Soarele este rosu, insa noi le vedem verde, deoarece creierul stie ca sunt verzi, si le coloreaza. Am incercat sa fac o iluzie optica din asta in CorelDraw, schimband culoarea unei fotorafii de padure, dar nu mi-a iesit, frunzele tot rosii imi apareau…
  • Dovada ca unele dintre relatiile simt-emotie sunt naturale: ne e sila sa luam in maini gainatul de pasare.
  • Pentru unii, Lunea este verde, Miercurea roz, Decembrie galbena…
  • Scriitorii talentati ar avea un exces de scurtcircuite intre diversele parti ale creierului.
  • Exemplul „bouba/kiki”. Intrebati sa numeasca doua figuri, una cu forme rotunde si alta cu colturi, folosind numai cele doua cuvinte, majoritatea alege cuvantul „bouba” pentru forma rtunjita, si kiki pentru cea cu colturi. E normal, zice Ramachandran, deoarece cuvantul „bouba” este „rotunjor” cand il pronuntam. Asa ar fi fost alese primele cuvinte, in functie de legaturi naturale intre forma si sunet.

Neuronii care au construit civilizatia

  • E vorba despre neuronii oglinda: acei neuroni care se activeaza cand vedem cum altcineva face un lucru anume (mananca, de exemplu). Ei sunt neuronii oglinda celor pe care ii avem in mod natural cand noi facem activitatea (cei care se activeaza cand noi mancam, de exemplu). Neuronii oglinda sunt responsabili de empatie, in felul asta simtim putin ce simte si celalalt de langa noi.
  • Neuronii oglinda ar fi responsabili de aparitia civilizatiei: nu am fi nimic fara abilitatea de a imita pe altii, care se datoreaza, spune Ramachandran, neuronilor oglinda.
  • Creierul de azi a fost gata acum 300.000 de ani, si totusi civilizatia a aparut numaia cum 70.000 de ani. De ce?
  • Neuronii oglinda formeaza multe grupuri separate in creier, depinzand de functii. Undeva mai tarziu, Ramachandran mentioneaza capacitatea acestor de a forma o retea separata. O fi asa?
  • Si totusi, de ce nu simtim durerea altora cu neuronii oglinda, si numai empatie? Undeva in creier, spune Ramchandran, exista un semnal care spune :”este alt corp”, ce anihileaza semnalul in formare de la neuronii oglinda, care ar fi devenit, altfel, durere. (eu: asta lasa posibilitatea deschisa sa ne „unificam” cu celalalt. TMS pe zona de inhibitie si vom simti fizic, cat se poate de real, durerea altuia. Oare pe viitor, cand constiinta se va urca pe net, vom simti automat durerea altora? Vom deveni, in mod necesar, o singura constiinta? Ne vom simti, apoi, singuri?). Ramachandran si-a verificat teoria cu pacientii care au membre amputate: daca se uita la altii cum maseaza membrele lor, le mai scade durerea fantoma.
  •  Reith Lectures, BBC
  • Ideomotor aparaxia: pacientii nu actioneaza cum cere doctorul: daca li se cere sa simuleze cum bati un cui, ei dau cu pumnul in masa. Ei nu reusesc sa contruiasca corect o imagine mentala a procesului complet, pe care sa o reproduca apoi.
  • Evolutia darwiniana a fost accelerata odata ce s-a eliberat de contrangerile genelor: atunci am inceput sa invatam de la cei din jur.

Ce este autismul?

  • Caracteristici: retragere in lumea lui (singuratate mentala), lipsa de contact cu lumea din jur (singuratate sociala), imabilitate de a purta o conversatie „normala”.
  • Multi copii autisti au dificultate de a mima si imita actiunile celor din jur (eu: imi aduc aminte de interactia cu un copil autist de cativa anisori, in care miscam capul in stanga si dreapta sa vad daca el ma imita). Observatia asta este punctul de plecare al teoriei lui Ramachandran: autismul este o deficienta a retelei de neuroni oglinda.
  • Pentru a verifica teoria, Ramachandran foloseste EEG: undele mu, care apar normal in EEG, sunt inhibate atunci cand o persoana face o miscare volitiva (deschiderea si inchiderea pumnului), dar si atunci cand el priveste cand altcineva face aceeasi miscare. Undele mu pot monitoriza, indirect, neuronii oglinda. La copii autisti, undele mu nu au fost imhibate cand e priveau alte persoane facand miscarile, ci doar cand ei le faceau. Concluzia lui Ramachandran: neuronii oglinda nu functioneaza cum trebuie! (eu: corelatie sau cauzalitate?)
  • De aceea, zice Ramachandran, copii autisti sunt mai utind eschisi la metafore. Intrebati sa „get a grip on yourself”, ei o sa se ia, literal, de corp.
  • Doua directii: constiinta este un rezultat al incorporarii in trup, si constiinta este doar un software urcat in trup, independent de el. Ramachandran favorizeaza primul.
  • Neuronii oglinda ne ajuta sa ne forma o teorie a mintii altora (cum actioneaza ei, cum gandesc, ce vor sa faca). Ramachandran crede ca aparitia constiintei a avut loc cand neuronii oglinda si-au intors privirea inapoi, catre persoana care se uita: „Cine se uita acum la altul? Chiar tu! Tu existi, ar fi spus ei”. Asa a aparut constiinta, definita ca si capacitatea de a ne intoarce cu gandurile catre noi insine.
  • (eu: totusi, punctul slab la Ramachandran, de ce ar forma neuronii oglinda si o retea proprie?)
  • Atacurile de panica: feedback exagera in amygdala: in prima instanta, apare flight-or-fight: cresc bataile inimii, transpiri. Apoi insa, corpul vede reactia sa proprie, si aplica semnalul catre amygdala, creand un efect si mai mare, ca o avalansa.
  • O treime dintre copiii cu autism au avut (sau mai au) epilepsie in lobul temporal.
  • Stimulare self-somatica in autism: miscarea repetata a capului, automutilarea. Rachandran sustine care ele sunt o incercare disperata a creierului de a reintra cin contact cu corpul. A demonstrat asta, dovedind efectul calmant al acestor actiuni, prin masuratori GSR.
  • Distorted landscape theory: ideea ca creierul nu extrage semnalele senificative in imagine, de aceea copiii autisti, spune Ramachandran, au greutate in a urmari ochii interlocutorului.
  • Eu-ul (self) isi trage seva existentiala din interactia cu propriul trup si cea cum semenii nostri. Tulburarile neuronale disturba aceasta relatie si distorsioneaza eu-l pana la a nu-l mai recunoaste deloc.

Puterea limbajului

  • Limbajul are trei aspecte: lexicon (bagajul de cuvinte), semantica (intelesul lor, corelarea cu mediul inconjurator) si sintaxa (gramatica, modul de a pune cap la cap cuvintele si intelesul lor).
  • Sintaxa (gramatica) e in regiunea Broca, semantica (intelesul) este in regiunea Wernicke. Leziuni cerebrale in zonele respective conduc la manifestari ciudate ale pacientilor, dar care pot fi intelese in urma modelului.
  • Animalele comunica, de exemplu prin semnale de alarma. Dar stiu ele cand alearga complexistatea situatiei, isi dau ele seamana ce fioros este un leopard, sau fuga lor este doar un reflex automat la auzul semnalului? Este un exemplu ca si comunicarea nu este automat un limbaj. (eu: soarecii au frica… oare inteleg ferocitatea unei pisici?)
  • (eu: cand spargi o scena in componente, nu e natural sa le dai nume? Atunci, limbajul nu a aparut in mod natural odata cu capacitatea de a „discretiza” imaginea mediului, si a o reconstrui in lumea reprezentarilor, devenite mai apoi qualia?)
  • Ramachadran considera limabjul un product secundar al reprezentarilor (in ideea de mai sus, cred). Aripile pasarilor, de exemplu, au fost un produs secundar al evolutiei reptilelor, pentru ca ele au aparut, la inceput, pentru a da izolare termica aditionala.
  • Competenta creierului de a stoca reguli (de comunicare, de pocesare), si de ale folosi, a aparut inainte de a aparea regulile insasi.
  • Prima generatie care apare la granita dintre doua civilizatii inventeaza cuvinte, ajusteaza, comunicarea (maine, etc.) insa intr-un mod primitiv. Copii lor, a doua generatie, vor dezvolta un limbaj complet apoi, cu sintaxa, flexibilitate si posibilitati creatoare.

Frumusetea si creierul

  • Capitol sarit, in mare. Multe detalii despre arta indiana si despre cum arta, in general, are o esenta estetica imbuabila, aparuta in urma evolutiei in natura (valabil si la alte regne, de exemplu fluturi)

Legile universale ale artei

  • Continuarea celui de mai sus
  • Folosirea TMS pentru a inhiba… inhibatorii din creier. In felul asta, s-ar putea obtine o crestere a capacitatilor creatoare

O maimuta cu suflet

  • Sindromul „telefon”: pacientul se schimba brusc din starea de „zombie” (vegetativa) in cea activa. Daca aude vocea tatalui, devine automat activ, vorbeste cu el, este ca un om normal. Daca tatal iese din camera, nu mai raspunde la nici un stimul, este ca o rosie stoarsa. De ce ii spune sindromul telefonului? Exista o zona numita „anterior cingulate”. Daca are leziuni mari, pacientul e numai vegetativ, pentru ca fluxul informational ce construieste constiinta (corelat neuronal al constiintei) este intrerupt, ca un manunchi rupt de cabluri de telefon. Daca leziunile sunt partiale, este ca si cum un cablu supravietuieste, si transmite semnalul mai departe, facand posibila trezirea constiintei, reconstruirea fluxului informational care o defineste.
  • „eu”-l (self) nu este constructia monolitica ce o avem in minte, ca ceva bine definit, un tot unitar de nespart.
  • Animanele au reflexe si reprezentari primare. Creierul umai creeaza ”reprezentari ale reprezentarilor” (meta-reprezentari, cum ar fi numele) pe care le trimite in mai multe locatii din creier, si jongleaza cu ele ca un magician (sau scriitor). Ele ar fi direct legate de senzatia noastra de „noi” (self).
  • Qualia si eu-l (self) sunt diferite. Nu poti rezolva una fara cealalta. Notiunea de qualie fara ca cineva sa o simta nu are sens. In acelasi fel, „eu”-l nu este acelasi lucru cu constiinta.,Eu-l trebuie sa simta qualia pentru a isi reclama dreptul la existenta.
  • Viata constienta este rationalizarea lucrurilor pe care le-am facut inainte, automat (robotic) si din motive necunosute, altele oricum decat cele pe care le credem noi (obtinute in urma procesului de rationalizare). De unde numele cartii („creierul care face povesti”)
  • Fenomenul de „blindsight”: pacientul nu vede, dar este in stare sa ghiceasca locatia obiectelor. Este dovada ultima a proceselor inconstiente din creier.
  • Fundamentele constiintei:
    • Unitatea
    • Continuitatea
    • Intruparea (embodiment). Nu te gandesti ca mana este doar o unealta, ca nu este a ta…, cand de fapt chiar asa e…
    • Privacy (intimitate). Senzatiile sunt numai ale tale.
    • Integrarea sociala
    • Liberul arbitru. Vorbeste ca e mai degraba „liberul-nu”: nu face asta. Creierul alege ce sa nu faca, iar, dintre toate drafturile date lui de incostient (Dennett), ramane doar una, care va apoi facuta.
    • Self awareness (constiinta de sine): depinde de neuronii oglinda
  • Atunci cand imaginea interna a corpului nu se potriveste cu cea de la senzori (ochi, etc) apare o sfaramare a „eu”-lui
  • Apotemnophilia: dorita pacientului de a isi amputa un brat. Din pacate, jumatate dintre pacienti chiar aleg calea aceasta. (eu: din nou, iminenta determinismului din creier, ca si cum liberul arbitru nu exista. Cum spunea cineva, dorinta este un impuls)
  • (eu: exista vreo legatura dintre semnalele auditive si cele de echilibru, ale urechii interne? Scade tinnitus atunci cand faci baie pentru ai senzatia de antigravitatie?)
  • (eu: de ce logica nu este universal raspandita? Pentru ca, luate pe bucati, procesele neuronale sunt reflexe?)
  • Patru aspecte ale sexualitatii: morfologie (anatomie), identitate (ce crezi tu ca esti), orientare (de ce esti atras) si imaginea interna a trupului (reprezentarea din creier). In mod normal, toate patru sunt aliniate. In unele creiere, insa, apar diferente dintre imagini (homosexualitate). Ramachandran insista ca asta nu trebuie vazuta ca o boala, nu mai mult decat a vedea ca o boala situatia „normala”. Este un fapt biologic.
  • De ce neuronii oglinda nu fac sa simtim ca zburam atunci cand ne uitam la altul cum zboara? Pentru ca primim semnale interne ca nu e asa, si informatia data de neuronii oglinda este blocata in mare parte (supressed, inhibare). Daca mecanismul de inhibare este afectat, damaged  (epilepsie in temporal lobe) atunci ne putem crede altii (un pacient ce se credea Dumnezeu), sau ne putem simti uniti cu intreg universul (pase mistice, datorate leziunilor).
  • Puternica senzatie ca viata are un sens, spune Ramachandran, poate ca provine dintr-o astfel de disfunctie de procesului de inhibare a neuronilor oglinda.
  • Creierul are un mecanism activ (in emisfera stanga, spune) care fabuleaza activ pentru a pastra coerenta povestii construite, oricare ar fi ea, si a pastra unitatea self-ului. Software-ul asta este adanc implantat in creier, este poate chiar responsabil de construirea actorilor propriilor noastre vieti.
  • Cand conexiunile catre amygdala sunt afectate, pacientii nu mai reusesc sa isi trezeasca emotii. Oare sa fie depresia legata de un astfel de mecanism? (eu: remarc chimia din proces). Acelasi mecanism este responsabil de disparitia agoniei durerii intr-unii pacienti („simt durerea, dar nu mai mai doare”).
  • Epilepsie care ataca lobul temporal, anuland inhibitori, si amplificand emotiile. Pacientii se simt unul cu lumea, impreuna cu Dumnezeu.
  • Sugereaza „tratarea” anxietatii cu filmele de groaza (eu: nu merge)
  • Ramachandran crede ca animalele nu isi amintesc evenimentele  factuale ale vietii, ele nu viseaza copilaria (eu: dar recunosc personajele)
  • Tipuri de memorie: procedurala (achizitia de skills-uri noi. Ca mersul de bicicleta), semantica (informatie generala, iarba este rece) si episodica (tine minte episodul casatoriei). Pe ultima animalele nu ar avea-o. Legatura dintre cea semantica si self-ul: oare ne construim imaginea self-ului pe baza amintirilor?
  • Pacienti in care doar memoria episodica era afectata: nu isi amintea ce a mancat ieri sau cine e persoana cu care a vorbit acum 5 minute, desi stia ce este o banana sau ao cafea (memoria demantica era intacta). Eu: oare esti atunci continuu indragostit de aceasi persoana, pentru ca iti apare mereu nou?
  • Leziune in hippocampus: amnezie anterograda: pacientul nu mai poate construi episoade de memorie noi. Sugereaza ca formarea de memorii noi trece prin hippocampus
  • Liberul arbitru si legatura cu sindromul mainii care nu e ta. Ramachrandran sugereaza ca creierul nu a putut „integra” in povestea sa mana, pentru ca ii lipsesc semnalele interne necesare (leziuni), si atunci e sigur (dar in inconstientul sau) ca mana nu e a sa. Eu: din nou, o chestie care pare ilogica (cum sa nu vada ca mana e a lui) dar e de inteles daca partile din procesare sunt automatisme (creierul nu e logic, este o masina logica care da rateuri).

Epilog

  • Umorul este uman, rasul nu.
  • Stiinta ne spune ca suntem animale, dar nu ne simtim asa. Ne simtim ca ingeri in inchisoarea unui trup, cautand pentru totdeauna transcedenta.
cristipresura
M-am născut în 1971 și am urmat studiile facultăților de electrotehnică și fizică. Am lucrat la Institutul de Fizică Atomică iar în 2002 am obținut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde am caracterizat proprietățile optice ale sistemelor corelate de electroni, colaborând cu Anthony J Leggett, membru al comisiei de doctorat și laureat al premiului Nobel în fizică 2003. Am publicat în reviste de specialitate ca Physical Review Letters și Science. În prezent sunt cercetător la compania Philips, Olanda unde, împreună cu echipa mea, am inventat și introdus pe piață primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. Sunt membru al asociației cercetătorilor români Ad Astra și fondator al asociației Știință pentru Toți.
cristipresura
Eindhoven (Olanda)

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger