Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita
20141122-113526

Fizicianul Cristian Presură la Interviurile Gândul

Preluare din Gândul.

Ce sunt găurile negre? Ar trebui oamenii să se teamă de experimentul de la CERN? Ce rol ar trebui să joace fizica în viaţa noastră? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care fizicianul Cristian Presură, cercetătorul care a inventat primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici, a răspuns în cadrul unui interviu pentru Gândul.


Cum poate fi fizica povestită?

A povesti fizica înseamnă a îmbina cuvintele în aşa fel încât să construieşti concepte şi să înţelegi fără a face calcule, fără a folosi formule. În carte am adăugat şi căsuţe cu formule matematice, dar ele sunt pentru cei care vor să aprofundeze. Cei care vor să citească despre fizică pot să urmărească numai textul fără însă să citească căsuţele matematice cu formulele.

Cui vă adresaţi atunci când vreţi să povestiţi fizica?

În special elevilor de liceu de clasa XI-a şi a XII-a, studenţilor, nu numai de la facultăţile de fizică, ci şi de la matematică, profesorilor, cercetătorilor. Cartea poate să fie citită cu interes şi cu noutăţi chiar şi de către cercetători.

Ce rol ar trebui să fizica în viaţa unui om?

Cred că fizica este o cale de a te descoperi pe tine însuţi.

În ce sens?

În sensul că dacă vrei să afli cine eşti mai întâi trebui să afli ce este lumea din jurul tău. Or, fizica se ocupă cu lumea din jurul tău, chiar dacă e o lume moartă, o lume plimă de atomi, de electroni. După ce ai lămurit cât de cât ce este în jurul tău te poţi concentra şi asupra ta. Şi o să observi că îţi schimbi cumva percepţia.

În ce sens îţi schimbi percepţia? Sau cum te poate influenţa fizica?

În momentul când suntem copii şi creştem noi suntem bombardaţi cu nişte concepte din educaţie despre ce este lumea,- conceptul de bine, conceptul de Dumnezeu, conceptul de sens în viaţă, conceptul de suflet, conceptul de ţară- toate conceptele astea le luăm gratis, le luăm ca şi cum ar fi adevărate. Mai târziu, după ce depăşim anumite vârste, de la vârsta adolescenţei începem să punem sub semnul întrebării conceptele astea, să ne întrebăm cine suntem. În momentul în care ne întrebăm cine suntem, ne întrebăm din cine suntem făcuţi. Şi în momentul în care ne întrebăm din cine suntem făcuţi o să vedem că suntem făcuţi din atomi, suntem făcuţi din materie. Şi o să ne întrebăm cum este materia. O să descoperim o lume care este mult mai complexă. Şi atunci conceptele pe care noi le-am găsit încep să se dilueze. Oare mai are sens conceptul de sens in viaţă? Cine a făcut lumea şi de ce? De ce a făcut-o aşa de complexă, de ce această complexitate, de ce aceste procese fizice, cuantice, lumi virtuale care există şi despre care noi nu ştim? Şi atunci e ca şi când ţi s-ar deschide în faţa ochilor un alt univers. Şi în momentul în ala în care ai reflecţia asupra ta o ai altfel.

Ne poate duce fizica mai uşor către Dumnezeu?

Este o temă foarte interesantă şi foarte dezbătută. Pentru mine, fizica este, şi asta a spus-o Einstein, încercarea de a afla gândurile lui Dumnezeu. Einstein a spus lucrul ăsta, nu înseamnă că el crede că există Dumnezeu, ci că există nişte legi ultime. Şi el o spune foarte frumos: încerc să aflu gândurile lui Dumnezeu, încerc să aflu legile ultime ale universului. Există unii fizicieni care sunt foarte credincioşi şi pentru ei complexitatea lumii şi complexitatea materiei este aproape o dovadă a existenţei unui creator. Sunt atâtea lucruri bine aranjate în fizică încât ei spun nu se poate să fi apărut la întâmplare, este prea frumos, prea complex, trebuie să existe un creator. Eu nu ştiu ce să zic, ca fizician nu pot să-l descopăr pe creator decât prin legile fizicii, prin ecuaţiile matematice. Or, lucrul ăsta devine la un moment dat aproape imposibil. Cu toate că în inima mea simt dorinţa unui Dumnezeu, în creierul meu sunt agnostic. Nu ştiu dacă există un Dumnezeu. Inima mea tânjeşte la un Dumnezeu, dar creierul meu spune nu ştiu. Desigur, ca oricare alt om, pot încerca să-l descopăr pe Dumnezeu prin rugăciune, însă aceasta devine atunci o călătorie personală.

În afară de teoria relativităţii, care este foarte răspândită, oamenii simpli au aflat în ultima vreme tot mai multe informaţii despre bosonul Higgs, cunoscut drept particula lui Dumnezeu şi despre experimentul de la CERN, de la graniţa franco- elveţiană. Ce îi spune un fizician unui om care se teme de găurile negre şi de toate teoriile legate de experimentul de la Geneva?

Eu am o secţiune în carte despre problema care a fost în România, că o să fie o gaură neagră, că o să ne mânânce cu totul. Există o problemă reală şi este o problemă de etică. Întotdeauna în laboratoarele lumii o să se testeze barierele cunoaşterii. Şi atunci când testezi barierele cunoaşterii te paşte pericolul. Să ne aducem aminte povestea bombei nucleare cu hidrogen, de exemplu cea testată de sovietici în 1961, şi cea mai puternică făcută vreodată. Sovieticii au făcut calcule şi au spus aşa: bomba cu hidrogen o să aibă o rază de acţiune de 100 de kilometri, şi atunci o lansăm undeva departe la Polul Nord ca să nu omorâm pe nimeni, dar nu erau siguri. Era prima oară când făceau experimentul ăla. Se putea întâmpla ca bomba aia cu hidrogen să aibă o rază de acţiune de o mie de kilometri şi atunci distrugea şi Moscova. Când eşti la marginile cunoaşterii există un procent de incertitudine pe care nu ai cum să-l dai la o parte. De asta e foarte bine că oamenii obişnuiţi ridică problema eticii cercetării. E foarte bine ca ei să fie informaţi, ca să cunoască. Şi vorbim de etică în fizică, bomba nucleară, vorbim de etică în celule stem, în modificări genetice, sunt tot felul de limite ale cunoaşterii, pe care oamenii le testează în laborator.

Al doilea aspect, eu m-am uitat pe articolele originale ale cercetătorilor care au spus că s-ar putea să apară o gaură neagră. Şi e foarte interesant, ei erau fericiţi dacă apărea o gaură neagră, pentru că ei au prezis-o şi sperau ca gaura neagră să se formeze pentru ca ei să ia un premiu Nobel. De ce? Pentru că erau convinşi că gaura neagră nu are nicio şansă ca să dezvolte şi să crească să pună în pericol Pământul. Gaura neagră se evaporă imediat, cum spune Hawking, pentru că este o gaură neagră microscopică. Deci, nu este niciun fel de problemă dacă apare, spuneau fizicienii.

Atunci omul simplu nu ar trebui să se teamă de nimic?

Trebuie să ne temem. Noi ca opinie publică avem nu numai dreptul de a pune sub semnul întrebării cercetările, dar avem şi dreptul să le verificăm. Există oameni de ştiinţă care de dragul cunoaşterii duc limitele prea departe. Avem nevoie de instituţii care să verifice aceste lucruri. Dar referitor la Large HC, dacă cineva mă întreabă pe mine spune aşa: nu cred că teoria fizicenilor care au anticipat gaurile negre la Large Hadron Collider(LHC) era corectă, pentru că teoria lor este despre un univers cu zece dimensiuni, ori noi avem doar trei dimensiuni. Era o teorie a lui dacă şi lui parcă. Eu nu cred în teoria lor. Dacă cineva mă întreabă pe mine, îmi fac mai multe griji pentru alimentaţie, dar nu pentru gaura neagră de la LHC.

Cum vedeţi cercetarea din România la 15 de când aţi plecat din România?

La ora actuală sunt multe probleme, este de exemplu problema fondurilor în cercetare. După câte ştiu eu cercetarea primeşte la ora actuală mai putin de 0,3 % din PIB, de unde prin lege este stipulat ca cercetarea să primească 1% din PIB. Asta înseamnă că ei nu pot să-şi ducă la bun sfârşit proiectele, banii pe care-i primesc se duc în salarii efectiv, şi atunci nu poţi să-şi cumperi instrumentaţie că ai nevoie de instrumentaţie ca să faci cercetare de vârf. Dacă sunt cercetători în România sunt pentru că există oameni care îşi fac munca cu pasiune, dar nu este un sistem instituţionalizat care să-i ajute, ca ei să se simtă efectiv ajutaţi.

Cum credeţi că ar trebui predată fizica, şi în general ştiinţele, astfel ca elevii români să fie atraşi de acest domeniu?

Eu cred că un astfel de răspuns trebuie să fie instituţional. Adică ceea ce întrebaţi este cum să construim un sitem al învăţământului astfel încât copiii să fie entuziaşti de fizică. Eu nu sunt un bun cunoscător al problemelor de zi cu zi din România, aş putea să-i întreb pe colegii mei şi să-mi spună, dar nu este domeniul meu. Ca să dau un răspuns înseamnă să dau o soluţie învăţământului din România. Ceea ce văd eu în practică este că profesorul este cel care face diferenţa, dacă el este entuziast pune sămânţa de cunoaştere în inima copilului şi atunci copilul se dezvoltă ca o floare, şi într-adevăr ajungi olimpic dacă ai şi profesorul care să-şi transmită cunoştinţele necesare.

Aici este problema, pentru că în şcoală fizica ar trebui să joace un rol important, dar nu se întâmplă lucrul ăsta, sunt din ce în ce mai puţini profesori de fizică şi sunt anumite lucruri care rămân neînţelese de către elevi.

Societatea ar putea să facă ca să atragă copiii către ştiinţă. În Olanda sunt foarte multe emisiuni de ştiinţă, ei au în fiecare seară un fel de jurnal pentru copii, urmat de o emisiune de ştiinţă pentru copii. Şi pentru că sunt puse una lângă cealaltă şi pentru că sunt explicate într-o manieră foarte atrăgătoare şi pentru că e făcută de televiziunea de stat emisiunea are uin foarte mare succes, este un punct de atracţie pentru copii acolo în Olanda. Este o implicare a televiziunii naţionale, care îşi asumă un rol, acela de educaţie pentru că este făcută din fondurile publice. După aceea, în afara şcolii, statul se implică în construcţia de muzee, sunt tot felul de programe extra care vin în ajutorul şcolii. Şi profesorul nu trebuie să spună decât da, îmi iau copiii şi vin acolo unde spuneţi dumneavostră. Referitor la curriculum, nu ştiu dacă sunt multe lucruri de învăţat, nu ştiu dacă trebuie să-i învăţăm pe copii atât de multe lucruri în fizică, poate că trebuie să-i învăţăm lucruri mai puţine şi mai interesante.

La noi programele de fizică şi cele de matematică sunt un pic defazate, în sensul că unele lecţii de fizică nu sunt corelate cu noţiunile de matematică pe care elevii ar trebui să le ştie. Ar trebui să ne uităm spre alte ţări ca să schimbăm starea de fapt, să facem fizica mai pe înţeles?

România are deocamdată un avantaj că matematica este la un nivel destul de ridicat şi că în Europa este tendinţa cealaltă – fizica se face pe înţeles aproape fără matematică. Dar atenţie că este cu dus-întors pentru că la un moment dat ai nevoie de matematică şi dacă nu ai matematica dezvoltată, după aceea renunţi la fizică.
Este un balans în a folosi matematică şi a nu o folosi pentru ca să atragi elevii către fizică. Dar după aceea ai nevoie de matematică ca să construieşti mai departe. Dar acest balans trebuie să-l găsească profesorii şi ministerul.

După dumneavoastră ce rol a jucat fizica în ultimul secol în viaţa omului?

Dacă nu era fizica nu eram aici, eram încă la sapă, şi ne mureau copiii. Fizicienii au făcut tot ce au putut, prin legile descoperite de ei s-au putut construi motoare, becuri, spitale, etc..Nimeni nu cred că poate să nege progresul tehnologic care a avut loc, şi porgres în sensul pozitiv. Faptul că noi trăim în medie 70 de ani, unii ajungem la 80 de ani, este o mare realizare pentru că avem copii şi ne trăiesc şi nu ne mor copiii, iarăşi este o mare realizarecă avem căldură în casă atunci când sunt bolnavi, este un progras al tehnologiei care nu poate să fie negat. Dar atenţie! Lumea de multe ori se plânge de tehnologie că ne ia minţile, şi au dreptate. Televizorul merge pe electricitate, devenim dependenţi. Dacă înainte trebuia să facem ceva ca să facem ceva, acum trebuie să facem un efort să nu facem ceva.

Cum se vede România din străinătate? Cum o vedeţi dumneavostră?

Eu o văd întotdeauna ca acasă. Pentru mine România înseamnă acasă atâta şi nimic mai mult. Cum se vede România din strănăitate? Să spunem aşa- săptămâna asta se vede pozitiv- am foarte mulţi colegi care m-au întrebat cum se face că avem un preşedinte neamţ.

V-aţi întoarce în România?

Eu mi-am promis să mă întorc în România dacă o să am un salariu suficient ca să-mi cresc copiii şi dacă pot face ceea ce îmi place.

cristipresura
M-am născut în 1971 și am urmat studiile facultăților de electrotehnică și fizică. Am lucrat la Institutul de Fizică Atomică iar în 2002 am obținut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde am caracterizat proprietățile optice ale sistemelor corelate de electroni, colaborând cu Anthony J Leggett, membru al comisiei de doctorat și laureat al premiului Nobel în fizică 2003. Am publicat în reviste de specialitate ca Physical Review Letters și Science. În prezent sunt cercetător la compania Philips, Olanda unde, împreună cu echipa mea, am inventat și introdus pe piață primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. Sunt membru al asociației cercetătorilor români Ad Astra și fondator al asociației Știință pentru Toți.
cristipresura
Eindhoven (Olanda)

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger