Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

Un mister al coroanei solare e pe cale de fi rezolvat

Noi rezultate vin să elucideze un mister vechi de 100 ani. Căci, paradoxal, temperatura exteriorului Soarelui (coroana) o depășește pe cea a stratului imediat interior (cromosfera), deși energia Soarelui se produce în centrul său, și deci temperatura ar trebui să scadă spre margini! Măsurători recente sugerează că această creștere de temperatură a stratului exterior (coroana Soarelui) poate fi determinată de puternice bubuituri sonore, ce sunt ca niște cutremure, și care se propagă spre suprafața Soarelui.

Figura: Coroana Soarelui, văzută într-o eclipsă totală de Soare. Sursa: NASA

Coroana Soarelui este partea sa exterioară, vizibilă foarte bine în timpul unei eclipse totale de Soare. Temperatura acesteia este însă de câteva ori mai mare decât cea a stratului imediat de sub ea, denumit cromosferă. Lucrul acesta este enigmatic, căci ne așteptam să fie invers. Astfel, deoarece energia se produce în centrul Soarelui, temperatura ar trebui să scadă din centru spre margini, ori acest lucru nu este valabil în cazul coroanei Solare.

Recent, un grup de cercetători de la Institutul de Cercetare Southwest au venit cu o ipoteză deosebită, susținută însă de experimente și simulații. Aceasta spune că temperatura coroanei solare este ridicată de puternicele bubuituri sonore ce au loc în interiorul Soarelui, și care se propagă la suprafață, adică pe coroană. Acestea pot trasporta o energie de aproape 200 W pe metrul pătrat către suprafața Soarelui, și aduc mai mult a cutremure. Această energie seismică ar fi transportată la suprafață numai când câmpul magentic al Soarelui permite acest lucru, deci în cazuri anume, spun cercetatorii.

Pentru a diminua criticile, care spun că această energie seismică nu poate atinge suprafața, cercetătorii de la institutul de Cercetare Southwest nu numai că au au efectuat măsurători cu ajutorul unor sateliți, dar au și făcut simulări numerice care confirmă supoziția lor. Rezultatele acestea vor avea probabil mai târziu și aplicații practice, dacă sunt corecte.

Sursa:abc.net.au

2007-06-04

cristipresura
M-am născut în 1971 și am urmat studiile facultăților de electrotehnică și fizică. Am lucrat la Institutul de Fizică Atomică iar în 2002 am obținut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde am caracterizat proprietățile optice ale sistemelor corelate de electroni, colaborând cu Anthony J Leggett, membru al comisiei de doctorat și laureat al premiului Nobel în fizică 2003. Am publicat în reviste de specialitate ca Physical Review Letters și Science. În prezent sunt cercetător la compania Philips, Olanda unde, împreună cu echipa mea, am inventat și introdus pe piață primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. Sunt membru al asociației cercetătorilor români Ad Astra și fondator al asociației Știință pentru Toți.
cristipresura
Eindhoven (Olanda)

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger