Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

Inima unui șoarece mort a fost readusă la viață

Cu cât intrăm mai mult în noul secol, cu atât tehnologiile medicale vin cu mai multe surprize. Iată că, recent, cercetaorii americani au reușit să readucă la viața inima unui șoarece mort. 

Ei sper că procedura să poată fi aplicată cu success și la oameni, în așa fel încât transplantul de inimă să se realizeze nu cu inimi artificiale, ci cu inimi umane ale pacienților decedați. Studiul a fost realizat de către Doris Taylor de la Universitatea din Minnesota, Statele Unite, și a apărut în revistă Nature Medicine. Taylor și colegii ei au colectat în primul rând o inimă de șoarece mort. Apoi au folosit un proces special în care au îndepărtat o parte din celulele moarte ale inimii, lăsând intactă structura colagenică.

În același timp, cercetătorii au colectat celule de inimă de la șoareci nou-născuți, pe care le-au injectat apoi în inima șoarecelui mort. După aceea, noile celule ale inimii au fost lăsate să crească într-o cultură specială, în noua lor inima. După patru zile, inima șoarecelui mort a început să bată din nou…

Cercetătorii au folosit un pacemaker pentru a coordona bătăile inimii. În plus, au legat inima într-un circuit fluidic, să arate că într-adevăr inima astfel readusă la viața este capabilă să pompeze sânge. După încă patru zile, inimă a fost într-adevăr capabil să pompeze fluidul.

Toată această încercare are de-a face desigur cu domeniul celulelor stem. În practică, nu este deloc de dorit să se ia celule din inima unui bebeluș pentru a readuce la viața o inimă moartă. Ținta ultimă este folosirea celulelor stem din corpul pacientului bolnav, cu ajutorul cărora să se regenereze (sau să se crească) organul bolnav.

De exemplu, o echipă britanică de cercetători a anunțat deja luna trecută că au fost în stare să genereze celule ale inimii din celule stem, care pot fi folosite mai târziu pentru a regenera inima. Alții au încercat să introducă celulele stem direct în inimă, cu speranța că țesutul distrus se va regenera.

În final, să menționăm că numai în Statele Unite mor în fiecare an cam 50000 de pacienți, în așteptarea unui donor pentru o inimă. Desigur, în acest caz trebuie transplantata inima vie a unui pacient aflat pe patul de moarte.

Sursa originală: Reuters.

2008-01-20

cristipresura
M-am născut în 1971 și am urmat studiile facultăților de electrotehnică și fizică. Am lucrat la Institutul de Fizică Atomică iar în 2002 am obținut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde am caracterizat proprietățile optice ale sistemelor corelate de electroni, colaborând cu Anthony J Leggett, membru al comisiei de doctorat și laureat al premiului Nobel în fizică 2003. Am publicat în reviste de specialitate ca Physical Review Letters și Science. În prezent sunt cercetător la compania Philips, Olanda unde, împreună cu echipa mea, am inventat și introdus pe piață primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. Sunt membru al asociației cercetătorilor români Ad Astra și fondator al asociației Știință pentru Toți.
cristipresura
Eindhoven (Olanda)

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger