Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

Virusii din domeniul IT

Autor: Caius Bogdanescu

Viruşii sunt nişte programe care se folosesc de vulnerabilităţile sistemului de operare a computerului numite bug-uri, de la cuvântul englezesc „bug” care înseamnă defect în limba vorbită, pentru a produce probleme sau daune acelui sistem, fără acordul utilizatorului. Un sistem de operare este un ansamblu de programe care asigură utilizarea eficientă a resurselor hardware şi software ale unui sistem de calcul. În acelaşi timp are rolul de a coordona şi controla execuţia programelor şi permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.

Viruşii pot apărea pe un computer neinfectat dacă acesta este conectat la o reţea. O reţea de calculatoare este formată din mai multe calculatoare ce pot comunica între ele. Reţelele locale pot fi formate din calculatoare din aceeaşi clădire sau instituţie. Reţeaua modială de computere se numeşte Internet. De altfel, primii viruşi au apărut la puţin timp după apariţia Internetului. Internetul a apărut în jurul anilor 1970 şi este într-o continuă dezvoltare. Prima versiune a internetului a purtat numele de ARPANET şi a apărut în anul 1969. Astăzi tot mai multă lume are acces la internet astfel că din data de 30 septembrie 2007 reţeaua Internet a ajuns să aibe peste 1 miliard de utilizatori. O altă metodă de a infecta un computer este dacă în acesta este introdus un fişier care este deja infectat cu un anumit virus. Acest fişier poate fi de orice tip şi poate fi introdus prin intermediul unui CD, discheta (floppy disk), cheie USB (memory stick), hard disk extern şi în principiu orice mediu de stocare a datelor pe un computer. CD-ul, discheta, memory stick-ul si hard-disk-ul extern sunt memorii externe.

Mulţi dintre aceşti viruşi informaţionali au capacitatea de a se înmulţi în computerul gazdă şi de a infecta alte computere cu care acest computer este conectat într-o reţea. O altă proprietate a viruşilor este aceea de a se ascunde astfel încât programul antivirus să nu îi poată detecta. Procesul acesta mai este cunoscut şi sub numele de camuflare. Cea de-a treia proprietea şi probabil una dintre cele mai importante este aceea de a-şi putea schimba semnătura digitală astfel încât antivirusul să nu îl mai recunoască în timpul scanării computerului. Semnătura digitală a unui virus este un model de poziţionare a informaţiilor într-un virus, aceasta fiind caracteristică fiecărui virus în parte.

Din ce în ce mai multe computere sunt conectate azi la reţeaua Internet şi astfel riscul ca viruşii să se răspândească tot mai mult într-un timp foarte scurt creşte zilnic. În plus, răspândirea reţelei Internet favorizează răspândirea acestor viruşi, prin acest lucru apărând o noul slujbă în domeniul IT cunoscută sub numele de producător de antivirus, o slujbă care se ocupă cu studierea şi combaterea acestor viruşi prin creearea de programe numite programe antivirus. Un program antivirus este un program care este creat pentru a proteja sistemul utilizatorului împotriva acestor viruşi, prin citirea semnăturii digitale a fiecărui fişier şi prin distrugerea sau dezinfectare acelor fişiere care conţin o semnătură malicioasă. Cele mai cunoscuţi antiviruşi sunt: NOD32, Kaspersky, Bitdefender.

Metoda cea mai întâlnită pentru prevenirea infectării sau distrugerii datelor dintr-un computer de către viruşi este aceea a instalării unui program antivirus şi scanarea regulată cu ajutorul acestui program a computerului. Însă această metodă, deşi este cea mai cunoscută, nu este cea mai sigură pentru că tot mai des apar viruşi noi, cu semnături digitale de un nou tip, iar programele antivirus nu îi vor deteca pe aceştia din urmă, el necunoscând semnătura digitală a acestora. O altă metodă de prevenire a pierderii datelor, din cauza viruşilor sau a altor probleme, este aceea de stocare regulată a datelor importante de pe acel computer pe diverse medii de stocare care nu sunt legate la acel computer şi care nu au avut contact cu acel computer până în acel moment , cum ar fi un hard disk extern. Dar dacă calculatorul este virusat şi programele antivirus sunt ineficiente, vă mai rămâne alternativa de a şterge toate informaţiile de pe calculator (formatare) şi reinstalarea sistemului de operare şi celelalte programe.

Viruşii nu sunt prezenţi numai în domeniul informaţional, ei fiind prezenţi şi în alte domenii precum domeniul telecomunicaţiilor. În acest domeniu cele mai vizate sunt atacurile asupra telefoanelor mobile, mai ales asupra celora care au ca sistem de operare Winows Mobile, acest sistem fiind creat special de către firma Microsoft pentru generaţia mai nouă de telefoane mobile.

Articol scris de Caius Bogdănescu, elev la Colegiul Naţional C. D. Loga Timişoara, pentru ştiinţa.info.

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger