Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

Japonia lanseaza un nou satelit de telecomunicatii

Autor: Adrian Buzatu

Japonia a lansat cu succes sâmbătă, 23 februarie 2008, un nou satelit de telecomunicaţii. Satelitul se numeşte Kizuna (vânt) şi se află în o orbită geostaţionară, ceea ce înseamnă că există un punct pe Terra deasupra căruia satelitul rămâne mereu. Din punct de vedere fizic, aceasta se poate întâmpla doar dacă satelitul se roteşte în planul Ecuatorului Pământului, la o altitudine de aproape 36.000 de kilometri. Nouăsprezece zone din Asia de sud est şi Japonia pot comunica între ele datorită acestui satelit, putând transmite la un preţ redus, câte 1.2 gigabytes de date la fiecare secundă.

Satelitul Kizuna a fost construit de Agenţia Japoneză de Explorare a Spaţiului (JAXA), de Institutul Naţional de Informaţie şi Tehnologia Comunicării şi de compania Mitsubishi Heavy Industries. Costul său s-a ridicat la 480 de milioane de dolari. Satelitul va fi funcţional timp de cinci ani. Cu toate acestea, satelitul este considerat de tip experimental şi încă nu de tip comercial. Este însă una din etapele pe care Japonia le întreprinde pentru a pătrunde pe piaţa internaţională a lansării de sateliţi comerciali.

Satelitul a fost lansat de la centrul spaţial japonez Tanegashima, aflat pe o insuliţă din sudul Japoniei, aşa cum puteţi vedea pe imaginea de mai jos din Google Maps. 


View Larger Map

Racheta cu care a fost lansat se numeşte H-2A, este unul din cele mai performante tipuri de rachetă din lume şi se află la a opta lansare cu succes. Japonia şi China se află în o cursă a programelor spaţiale, ambele ţări având programe de misiuni de studiu a Lunii şi de a trimite oameni pe lună în jurul anilor 2020. Japonia a lansat primul satelit în 1970, dar încă nu a trimis un om în spaţiu. Pe lângă Statele Unite şi Federaţia Rusă, China este singura ţară care a mai trimis un om în spaţiu, în anul 2003. După cum vedem, Japonia este însă decisă să recupereze decalajul.

Racheta a fost lansată de la centrul spaţial Tenegashima sâmbătă la ora locală 5.55 pm, iar lansarea a fost transmisă în direct pe internet. Mai jos puteţi urmări secvenţe de la această lansare.

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger