Vino si tu pe pagina de Facebook pentru o stire de stiinta, explicata simplu, in fiecare zi!
Pagina de Facebook!
În fiecare zi, o nouă fotografie din universul nostru fascinant împreună cu o explicaţie scrisă de către un astronom profesionist: Astronomy Picture Of the Day
   
Fizica Povestita

I
Fizica Povestita

Sol sintetic pentru vegetatie pe acoperis

Autor: Adrian Buzatu

Oraşele moderne au tot mai puţine spaţii verzi şi drept urmare temperatura în oraşe este cu câteva grade mai ridicată, aerul este mai poluat şi conţine mai mult dioxid de carbon decât dacă ar exista mai multe spaţii verzi. Dioxidul de carbon din atmosferă contribuie la încălzirea întregii planete.

Guvernul Japoniei s-a gândit la o soluţie şi a propus o lege prin care noile clădiri trebuie să permită plantarea de vegetaţie pe acoperişuri şi, dacă se poate, pe ziduri. Dar cum în Japonia clădirile trebuie să fie foarte rezistente la cutremure majore, există o limită de cât sol se poate pune pe acoperişuri pentru a permite vegetaţiei să crească. Pentru unele clădiri, pământul obişnuit este prea greu pentru a putea fi depus pe acoperiş în siguranţă.

Şi aici îşi face apariţia compania Suntory, companie care este familiară cititorilor Ştiinţă.info şi prin faptul că este cea care e produs trandafirul de un albastru pur prin inginerie genetică. Suntory a produs un material sintetic numit Pacfal, asemănător unui burete, care joacă rol de sol. Vegetaţia poate creşte în acest material care cântăreşte mai puţin de jumătate faţă de cât ar cântări solul propriu zis. Drept urmare, temperatura acoperişului este estimată să scadă cu 10 grade Celsius pe o zi însorită de vară.

Astfel, mai multe clădiri vor putea creşte vegetaţie pe acoperiş şi pe ziduri şi omenirea va face un pas în plus impotriva încălzirii globale şi a poluării, iar oraşele vor deveni mai primitoare. 

Abonează-te la newletter:

Caută în site



Formular de contact

Advertisment ad adsense adlogger